Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Categorie

Echilibru instabil

(Ne)Starea de Joi – „Cotidian”

Bărbatul duce în mâna stângă o sacoşă de rafie, burduşită, merge dintr-un capăt în celălalt al tramvaiului, reuşind să îşi păstreze echilibrul, iar cuvintele sale se lovesc ca de un zid de călătorii indiferenți:
– Lanterne, genunchere, superglue, cotiere, glezniere, lupă pentru citit, ață, leucoplast, aprinzător pentru aragaz, bureți de vase, ace, aparat de băgat ața în ac!
Tramvaiul se smuceşte. Altă stație. Bărbatul coboară.
Mai bine ar inventa cineva un aparat de scos România din sfera de influență a tuturor politrucilor pregătiți (doar) pentru discursuri sforăitoare. În rest, după cum se observă, viața îşi vede de ale sale. Amestecându-le pe toate, câteodată, în sacoşe de rafie.

*

… bem apă de ploaie, iluzionându-ne cu ideea că toate aceste dramolete politice ieftine vor avea ca rezultat progresul, la toate nivelurile, că nu va mai salta euro precum o dansatoare beată, pusă pe țopăială deşănțată, că vom fi contemporanii unor acțiuni constructive care vor aduce fericirea comună mai aproape…
… nimeni nu e vinovat, nimeni n-a mâncat usturoi, nimeni n-a trimis economia din lac în puț, nimeni n-a condus rabla direct în gard…
… n-a furat nimeni, nu ne-a luat nimeni drept proşti, nu şi-a plasat nimeni rubedeniile în posturi cheie, n-a făcut nimeni afaceri cu statul-credul…
… te şi miri, ce-i cu atâta nemulțumire?

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – arhiva personală

 

după cules

am condus vara la gară
de azi vreau să umblu pe şapte cărări
o să cânt despre amor nebun
printre frunzele scuturate

lăutarii lumii bat în poartă
şi îmi îngână de inimă albastră
la ora când cade cerul peste mine
ca să mă învelească în pasteluri

nu vă mint
am o nouă pasiune
fac obiecte de cult
din ţambal acordeon sau vioară
iar sufletul primeşte cântece fără perdea
spre ameţire infinită

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

un alt poem

lasă toamna să îți mângâie aşteptările
între timp voi scrie un alt poem
despre melancolii resuscitate

toamna e o ciorbă reîncălzită
asta o declara un pragmatic
rătăcit prin visele mele
se prăbuşea o ploaie sufocantă
eu căutam o umbrelă
la lumina unor felinare
din alt veac

lasă toamna să îți mângâie aşteptările
între timp voi scrie un alt poem
interpretabil
doar toamna va fi aceeaşi
ca o aşteptare
comună

♣ Cristian Lisandru (septembrie 2017)

sursa foto – goodfon.ru

Poemele Lupului – „Green forest”

bem apă cu cianuri
ne obişnuim
se poate şi mai rău
am învăţat de la oameni
plutesc peşti la suprafaţa apei
burţile albe sclipesc în soare

azi s-au făcut măsurători
muncitorii mâncau fasole din conserve
pădurea este operată pe cord deschis
fără anestezie
ne-au îngrozit mesajele alarmante
transmise de ciocănitoare

poftiţi în cartierul rezidenţial
green forest
cele mai mici preţuri
credite avantajoase
plata la producător

urechi pleoştite
copacii sunt aduşi la orizontală
unul câte unul

eu nu înţeleg
despre ce pădure verde
poate fi vorba
în absenţa copacilor
dar sunt doar un lup
oamenii au secrete
şi joagăre

♣ Cristian Lisandru

(din ciclul „Poemele Lupului” – 2010/2011)

gând

… să nu răpiți niciodată poeților bucuria de a fi trişti, liniştea tuturor neliniştilor printre care subzistă şi fericirea de a îmbrățişa, ca pe o iubită, singurătatea…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

banalitate

… de întrebări nu vom scăpa niciodată, e atâta adevăr în câteva cuvinte, atâta banalitate, totodată, ca o părere de rău survenită aiurea, imediat după ce ai împuns cu degetul arătător prima piesă din lungul şir al dominoului la care ai muncit ca un disperat doar pentru a te întreba – urmărind prăbuşirea liniară – de ce?…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

trădare

… aş împuşca în cap trădătorii, nu mă lasă legea, le-aş da un vin, dar mă trădează încă o dată, te-am trădat azi, iartă-mă, nu te mai trădez niciodată, trădarea e una singură, cum să discuți despre trădarea nr. 2?

… în ce lume trăim?

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

riduri

sunt îndrăgostit de ea
până peste urechi
dar luna – curtezană celestă –
acceptă doar avansurile lupilor

sufăr
mă ard rotunjimi selenare
însă nu am învățat
la rândul meu
să urlu

noapte convulsivă
lună plină
dorurile sortite nedormirii
sapă riduri adânci
pe fața nevăzută

♣ Cristian Lisandru (24 iulie 2017)

sursa foto – goodfon.ru

La pas

Cătunul este ascuns pe fundul unei văi străbătute, şerpeşte, de un râu în apele căruia copiii pândesc păstrăvii pentru a-i prinde cu mâinile goale. Râsetele şi chiotele lor se înalță dincolo de vârfurile brazilor înfipți în versanții impetuoşi, ajungând – ca semne ale unei existențe încă lipsite de grijile zilei de mâine – până pe culmile înzăpezite, acolo unde doar păsările împung norii cu vârfurile aripilor, ascultându-şi instinctele, fără să amețească.
Ochelaristul aleargă de colo-colo, studiind flora locurilor şi extaziindu-se în fața fiecărei noi descoperiri, iar Motanul Albastru, atunci când îi surprinde privirea, îi arată printr-un semn sugestiv că e cu ochii pe el. Apoi, înregistrând reproşurile mele incipiente, pufneşte şi dă de înțeles că nu m-am învățat minte.
Iepurele umblă țanțoş, fiind convins că nimeni nu atentează la poziția de lider al grupului. Miroase a lemn, a verde crud, a linişte şi a siguranță, chiar dacă ultima parte a gândurilor mele poate părea neverosimilă.
– Îți place?
Întrebarea Iepurelui mă face să zâmbesc.
– Idilic. Îmi aduce aminte de un sat al copilăriei, numai că aşezarea despre care vorbesc era răsfirată pe dealuri, printre livezi de meri şi pruni.
Ochelaristul, apărut dintr-o dată lângă mine, mă strânge de cot:
– Ştiați că merele conțin multe vitamine şi sunt o sursă importantă de oligoelemente şi minerale? Nici nu răceşti dacă mănânci constant mere, ajută imunitatea. Suplimentar, curăță organismul de toxine. Merele coapte vin de hac tusei. Am citit că este benefică şi infuzia din frunze de măr. Vă pot vorbi şi despre prune, dacă doriți… Cum stați cu tensiunea arterială?
– Ia nu te mai băga în seamă, tocilarule! Vezi că n-am uitat faza perversă cu acadeaua.
– Lasă copilul să vorbească, Motanule, ai mâncat vreodată mere coapte? Ai simțit mirosul acela fenomenal?
Ochelaristul râde şi se pierde printre tufişuri. Iepurele îmi aplaudă intervenția, spre exasperarea Motanului.
– Aş vrea să văd pisica aia zurlie care să ronțăie mere coapte. Aş hăpăi un pestişor, sincer să fiu. Țâncii aceia de lângă râu ne pot ajuta cu oareşce de-ale gurii sau ne va citi Ochelaristul din cartea de bucate şi vom înghiți în sec? Adulmec o alianță împotriva mea, tocmai împotriva mea, singurul cu capul pe umeri.
O pală de vânt îi zboară coiful de hârtie. Ochelaristul aleargă după el, Iepurele râde şi se bate cu lăbuțele pe burtă, eu îi țin isonul, Motanul Albastru ne priveşte siderat.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: