Omul-barcă

Ce ploaie furibundă, un alt potop ne-ncearcă
Și se revarsă-n mine istorii sau păreri,
O mare istovită, cuprinsă de dureri,
Din carnea-mi umezită va construi o barcă.

Plutirea va fi lungă, ce croazieră tristă,
Iar omul-barcă, singur, va căuta un mal,
Scenariul pare tragic, cu un sfârșit banal,
Dar încă sunt limanuri. Și porturi mai există.

Ce Robinson atipic rămâne omul-barcă,
Cu vâsle putrezite, cu mâini fără puteri,
În el se nasc sirene și mor corăbieri,
Iar sufletul, deodată, i se transformă-n arcă.

Cristian Lisandru – 24 mai 2019

Gară în pustiu

Trecea un tren prin mine, șuierând,
Eu deveneam o gară în pustiu,
Eram ce poate n-aș fi vrut să fiu,
Un dus-întors într-un același gând.

Doar un acar Păun, reprofilat,
Dorea să-mi vândă ultimul vagon
Rămas, de-o veșnicie, la peron
Ca un destin metalic disperat.

Mai auzeam și-un fluier, insistent,
Nici nu știam ce-aș mai putea să spun,
Eram când gară, când acar Păun
Prins între linii moarte permanent.

Cristian Lisandru

Fluturi

Azi am reușit să mă sparg
În câteva amănunte contradictorii,
Așa facem – de altfel – noi, muritorii
Atunci când dorim să descifram
Scenarii abstracte
În care se intersectează, cinic,
O viață și o moarte.

Pe urmă mi-am spus că-i doar deja-vu
Și am mai întors o foaie,
Iar toate amănuntele s-au transformat
În fluturi multicolori
La mine în odaie.

♣ Cristian Lisandru