ca şi cum

se vor mai strânge între noi povești
iar de la cine sunt până la ești
va fi un blues
prelung
interminabil

un sound teribil
inalienabil

și de la simplul tu pânā la eu
se va mai naște înc-un dumnezeu
sā ne croiascā
sā ne scoatā-n lume
eventual sā ne și punā nume

sā fim fācuți pentru a doua oară
ca și cum toamna s-ar mai face varā
când se culege via și e nor
iar unii chefuiesc
întâmplātor

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/goodfon.ru

despre o toamnă ca atâtea altele

„Pe de altă parte”, mi-a spus cineva, „și toamnele astea devin plictisitoare. La un moment dat, firește. Niște fandosite de pe care curg frunzele. Ce apusuri, ce nuanțe sângerii… Hai să fim serioși, numai de șoapte tomnatice n-ai nevoie, uneori, fară să mai vorbesc despre melancolia prelinsă pe la colțurile streșinilor. Ăsta-i deja clișeu…”

Ascultam blues, blues-ul venea peste noi ca o toamnă plină de pofte, acordurile curgeau ca niște frunze, cel de lângă mine trăgea dintr-un trabuc dolofan, habar n-avea ce bine se integra într-un tablou pe care îl contesta cu atâta înverșunare…

Citește în continuare „despre o toamnă ca atâtea altele”

Intrus

Nu ți-am mai scris de-un timp,
m-am dus să mor,
am vrut să simt ce-nseamnă neființa…

M-am îndoit cu apă, m-am mințit,
M-am tras în piept și, uneori, pe roată,
Am mers desculț pe-o lamă de cuțit
Și am urlat la lună câteodată.

Atâtea linii moarte m-au iubit
Cu patimă, cu sete sau cu silă,
Eu, printre morți, am fost cel mai dorit,
Invidiat, urât și demn de milă.

Citește în continuare „Intrus”