Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Categorie

(Ne)Starea

(Ne)Starea de Vineri – „Tarantino de Teleorman”

Marele Al Pacino a prestat prin 2007 într-un film poliţist – e drept că nu dintre cele mai reuşite ale sale, întreaga suflare cinematografică fiind de aceeaşi părere – care se numea „88 de minute”. Lui Tudorel Toader, ministru la Coana Justiţica, i-au trebuit doar 80 de minute pentru a ne transmite dorinţa fierbinte a lui Liviu Dragnea, stăpânul absolut al guvernului, staroste al geambaşilor de speranţe şi lider al tuturor politrucilor/baronilor PSD.

Filmul acesta merită, fără îndoială, „Zmeura de aur”, iar actoraşii distribuiţi nu fac altceva decât să pună în scenă, fără pic de talent, o dizgraţioasă comedie neagră în urma căreia nu rămâne decât praful de pe tobă.

Aceşti răsfăţaţi ai destinului, ajunşi la conducerea ţării fără a avea altceva în afară de capacitatea teribilă de adaptare şi puterea de a fura la patru mâini, visează Oscaruri sociale sau financiare, covoare roşii, bliţuri şi cronici favorabile, însă vin în faţa spectatorilor sideraţi cu replici insipide, cu limba de lemn, cu promisiuni fantasmagorice şi cu un scenariu încropit la repezeală. Sunt nişte amatori, vorba personajului din reclama la „Schweppes”, numai că amatorismul lor este plătit de noi. Cu bani grei.

Poate că Dragnea se doreşte a fi un fel de Tarantino de Teleorman. Omul care are sclipiri de geniu şi care aduce în faţa ochilor noştri dialoguri antrenante şi scene atât de controversate încât toată lumea aplaudă, ridicându-se în picioare. Nimic mai fals. Dragnea rămâne un sforar de duzină. Iar păpuşile pe care le manevrează nu reuşesc decât să se facă de râs. Cele 80 de minute ale lui Tudorel Toader, lăsând la o parte penibilul situaţiei, nu au fost altceva decât 80 de minute în jurul cozii, ca să parafrazăm titlul unui alt film, regizat după cartea lui Jules Verne.

Şi uite-aşa, din film în film, vom ajunge nişte cinefili pământii, cu buzunarele goale, prizonieri într-o sală unde Dragnea strigă „Motor” de fiecare dată când are chef, iar actoraşii se îmbulzesc să-i facă pe plac.

♣Cristian Lisandru

foto/http://sincity.wikia.com

(Ne)Starea de Marţi – „Promisiuni neonorate”

Promisiunile neonorate fac parte integrantă din viaţa noastră de zi cu zi. La diferite intervale de timp, parcă pentru a ne face în ciudă, diferite personaje scoase din încăpătorul joben politic apar pe sticlă, zâmbesc, stâlcesc cuvintele – din cauza emoţiilor, ni se transmite de fiecare dată; avem de-a face, invariabil, cu Emotivi ai Neamului – şi spun că ne vor aduce bunăstarea. Este atâta bunăstare pe cap de locuitor al României încât te şi miri că oamenii umblă gârboviţi pe străzi, vorbesc singuri sau suferă de depresie.

Trebuie să fim optimişti. E musai. Doar optimismul ne salvează/ne poate salva de greşelile gramaticale grosolane, de plagiatele care sunt considerate de noul ministru al Educaţiei (?!) doar amănunte insignifiante, de încrengătura mafiotă în care s-au agăţat – fără şansa eliberării – toate speranţele pe care ni le-am făcut de-a lungul timpului.

Trăim vremuri în care graficele colorate sunt la mare preţ. Curbe ascendente, cifre ameţitoare, creşteri de salarii şi pensii, procente zglobii, un dans nebun în care PIB-ul îşi rupe pingelele. Chiuituri, poze de grup, bliţuri.

Educaţia e agramată, Sănătatea de bolnavă, Industria e pe butuci, Transporturile au rămas în pană, Armata bate pas de defilare pe bulevarde pline de gropi, Agricultura a ajuns pârloagă, Comunicaţiile suferă din lispsă de comunicare, Fondurile Europene se prezintă sub forma unei puşculiţe în care nimeni nu reuşeşte să arunce o monedă. Guvernul are 27 de miniştri. Ţara are mii şi mii de nevoi. Mandatele ministeriale vin, trec ca şi cum n-ar fi fost, sunt date dintr-o mână în alta, într-o ştafetă a incorectitudinii şi a incompetenţei. Jurământul depus la Cotroceni a căzut într-o tristă banalitate.

Există, ce-i drept, scuze. Şi, după cum scriam la început, promisiuni neonorate. Noi înghiţim pe nemestecate şi scuzele, şi promisiunile, şi zâmbetele false, apoi ne uităm în oglindă şi înregistrăm, apatici, urmele dezastrului pe proprii obraji.

♣ Cristian Lisandru

(Ne)Starea de Marți (2) – „…”

Aflu că există aripi neo-fasciste (în USR, conform purtătorului de vorbe al PSD), că e dictatură (Turcan dixit), că democrația s-a dus pe apa Sâmbetei, fugind precum o disperată, că legile/amendamentele pot fi votate la foc automat (boală veche, râde ciob de oală spartă, n-a inventat PSD asta), dezbaterile fiind aproape anihilate, că după discursuri vag-lacrimogene s-a revenit, fuguța, la aiureala contemporană.

Subzistăm printre comisii speciale, comisii de anchetă, cvorum al nepăsării, mironosițe și virgine în ale politicii, monștri deghizați în feți-frumoși cu stea în frunte. Printre partide-clan, partide-stat, partide-fantomă, partide-ONG, partide-bebeluș…

Mirosul jegului moral se vrea ascuns de parfumurile scumpe…

♧ Cristian Lisandru

foto/arhiva personala

(Ne)Starea de Marți (1) – „Piatră”

Unii scot bani din piatră seacă, alții ne leagă pietre de moară la picioare, sunt mulți care se cred Sfarmă-Piatră, șmecherii ar dori să nu mai rămână piatră pe piatră aici, capra – conform obișnuinței – calcă piatra… Dar piatra nu crapă întotdeauna în patru.

Natura are cu totul alte preocupări…

♧ Cristian Lisandru

foto/arhiva personală

(Ne)Starea de Miercuri – „Timp”

E drept că timp nu avem niciodată şi nu s-au inventat/nu se vor inventa suplimente de timp. Tichete de timp nici atât. Sau timp-bonus. Iar sintagma „timp berechet” este doar o dulce amăgire.

Răstimp, timpul 😊 îşi vede de-ale sale, jucându-se (cu noi). De-a secundele, de-a minutele, de-a orele în urma cărora rămânem cu aceeaşi întrebare stupidă: Când naiba a trecut timpul?
Poate că nici timpul nu mai e ce-a fost, poate că tot sistemul nostru (temporal) de valori este depăşit şi întreținut artificial de conspiratori malefici.

Sau – ipoteza de lucru nr. 2 – noi ne-am pierdut pe drum, la diferite intervale de timp, încercând cu disperare să ne regăsim doar pentru a ni se ivi, din nou, ocazia de a pierde timpul.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Ne)Starea de Marți – „Pagubă”

„Aleşii” ar acciza şi toamna, dacă ar putea – bătu-i-ar frunzele uscate să îi bată! -, ar impozita urletele ultimilor lupi din pădurile încă nepuse la pământ şi ar pretinde taxă pentru luna plină.
Probabil că vreun deştept şcolit la Universitatea Descurcăreților ar propune şi o Lege a Mediocrității Naționale, astfel încât să nu mai scoată nimeni capul de la cutie, iar îndrăzneala de a mai cere drepturile ar fi considerată trădare națională. Nici nu mă refer la cineva anume, la un guvern anume, la un partid anume. Sunt doar un observator plictisit de propriile decepții.
Dar „aleşii” nu se deosebesc prin nimic unii de alții. Şi, inevitabil, indiferent de doctrină (dacă se mai poate discuta despre aşa ceva) sau de culoarea politică (aia de-i place popii, în faza asta suntem), toți „privilegiații” ajung, în ultimă instanță, la un numitor comun – pagubele imense pe care le provoacă. Pe termen lung.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Ne)Starea de Marţi – „Realitate”

Ancorat în realitate? Doar obligat de împrejurări. Realitatea se prelinge în urma ta, ca umbră nesuferită, insistentă, ca o datorie neplătită, iar din când în când – poate din plictiseală, poate din trufie, poate din dorința de a-ți reaminti că face parte integrantă din tine (în timp ce reciproca nu este, neapărat, valabilă, orice s-ar spune…) – îți pune o piedică, rezultatul fiind prăbuşirea în noroiul cotidianului nesimțitor.

Prizonier în realitate? Cu siguranță. Şi asta în vreme ce nenumărați hei-rup-işti cocoțați la pupitre inventează alte scuze/lozinci/proiecte/farafastâcuri prin care prezintă drept virgină apetisantă o realitate curviştină, certată cu apa de gură.

Vremurile – mi-a spus cineva – sunt croite după chipul şi asemănarea noastră. Poate fi realitatea altfel decât suntem noi? Nu. Noi o aducem la viață, pompăm energie în ea, o cocoloşim, o hrănim cu toate fanteziile noastre, suntem euforici, neobosiți, trăim o fericire de-a dreptul stupidă chiar şi atunci când semănăm al dracului de mult cu părintele lui Frankestein sau cu oricare alt savant care nu ia în calcul, niciodată, efectele devastatoare ale experimentelor sale.

Iar realitățile paralele – basme pentru adormit copiii sau prilej de dulce reverie pentru visătorii care nu se vor vindeca vreodată (din fericire!) de dorinţa de a visa… Dar accidentele sunt reale, crimele sunt reale, incesturile sunt reale, toate atrocitățile sunt reale, efectul de seră este real, fragmentarea unor state este reală, ba chiar înfricoşător de reală, atâta vreme cât e mai uşor să controlezi/manipulezi bucăţi din întreg pentru a ţine întregul  la respect.

Noi suntem realitatea pe care o blamăm.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Ne)Starea de Joi – „Amintiri”

… ochii văd, inima cere, conştiința nu şi nu, dar mai avem conştiință?, întreb şi eu, nu dau cu parul, nu bag bățul prin gard, conştiința s-a rătăcit, săraca, umblă brambura, e homeless, cum se spune acum, nici baricade nu mai ridicăm, e mai simplu să ridicăm din umeri şi să tragem mâța de coadă, s-a plictisit lumea, s-a plictisit de revoluții, de marile defilări, de monumentalele şantiere, de victorii care se transformă în înfrângeri, mai ştie cineva de cincinal?, nu te uita aşa la mine, nu sunt nostalgic, mi-am adus aminte, na, amintirile nu bat la uşă, parcă dumneata nu ştii, amintirile intră țanțoşe ca nişte gospodine cărora le-a crescut cozonacul, dintr-o dată eşti în altă lume, am avut o mândră năbădăioasă în cartierul ăsta, o pândeam pe sub ferestre, scuturat de frigurile amorului, când mă lua în brațe se despleteau toate negurile şi curgeau peste noi, avea ochi de poveste, domnule, a fost odată ca niciodată… 

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Ne)Starea de Marți – „Satana la Untold”

Un preot din Cluj, unul căruia Dumnezeu îi oferă exclusiv frustrări spirituale, coşmaruri şi înfumurări execrabile, susține ca festivalul Untold este închinat Satanei.

Nu este pentru prima oară când reprezentanți ştiurlubatici ai BOR îşi dau în petec – din punct de vedere financiar/sexual – sau scriu inepții pe pagini de socializare (ei făcând upgrade tehnic, însă fiind pe deplin înapoiați la capitolul mentalitate).

Astfel de personaje nu reuşesc decât să se facă de râs. Cu sau fără patrafir, cu sau fără lumânări revândute, cu sau fără apucături preoțeşti pidosnice, prostia crasă depăşeşte granițele timpului şi spațiului.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: