Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Categorie

Pe șleau

adn

viață suptă din deget
vorba lui caragiu
ne metaforizăm cu plăcere orgasmică
până şi un găinaț devine pretext literar
pe urmă stăm ca boul pe coadă
aşteptăm un feedback salvator

jucăm teatru
pe o scenă unde nu ne vede nimeni
câteva vizualizări sunt motiv de paranghelie
zâmbim complice
am rupt gura târgului

ne îmbătăm cu propriile iluzii
fiindcă suntem în țara lui neica-nimeni
aici fiecare e mai bun decât ceilalți
iar autografele sunt parte integrantă din adn

îmi plac scriitorii în care se reflectă cerul
ochii lor capturează albastrul acela
pentru care s-a zidit
voronețul

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

probabil

trăim
cu lejeritatea execrabilă
a celui care nu mai are nimic de pierdut
jemanfişişti ai propriei existențe
idolatrizând rateuri frumos ambalate

cântăm
sub duş
în fața altarelor sau la cârciumă
vocile noastre acoperă simfonii celebre
savantul divin a fost darnic
avem talent cu nemiluita
când nu ştim ce să facem cu el
arătăm cu degetul
spre ue spre stratul de ozon spre fisc

plângem
în pumni
facem concurență bocitoarelor
ne privim în oglindă
înjurăm cu năduf

murim
mimând drame existențiale
înainte de a ne vinde demnitatea la talcioc
organizăm şuşe intens mediatizate

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Amintiri cu tata

Tata sforăia pe canapea, eu tastam ca un disperat decis să nu spună nimic în prea multe cuvinte, pe urmă i-am strigat tată, mă deranjezi, du-te în camera ta, s-a trezit, s-a ridicat, s-a dus fără cuvinte – părinții, îmbătrânind, ne lasă nouă cuvintele -, când s-a dus de tot, neîntorcându-se din cer,  m-am certat fiindcă mă deranjase sforăitul tatălui meu…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Hoțomanii

Ce ne mai place să ne ridicăm pe vârfuri şi să tragem cu ochiul în curtea vecinului… Dacă nu e atent, fiindcă are omul programul încărcat, îi şutim o roşie, un fir de ceapă, o paranteză, un slash lăsat nesupravegheat, coada de la cazma, ideea rămasă descuiată, rufa de pe sârmă, ceva pătrunjel sau leuştean, ardeii puşi la uscat, preşul de la uşă, muşcata din ghiveci, furtunul aspersorului.

Nu ne duce mintea la mai mult, însă ne fandosim cu lejeritatea hoțomanului de cursă lungă, cosmetizăm mârşăvii native, părem gospodari, la o privire superficială, însă nici nu ştim ce suntem cu adevărat. Dacă suntem, dacă nu cumva am devenit, de-a lungul timpului, jalnice cópii fără personalitate, numai bune de trecut prin maşina de tocat hârtie (vieți).

Dorim să părem interesanți/cu moț/cu stea în frunte, ce-i al nostru e pus deoparte, e comod să gândim cu mintea altora şi să vindem credulilor „marfă” la mâna a doua, a treia, a patra…

Ne întrebăm, retoric, de ce nu merge nimic cum trebuie, de ce ne deplasăm împiedicați, ca şi cum am avea picioarele legate, de ce tragem ghinionul prin propriul destin. De ce ajungem din lac în puț, de ce suntem un fel de Ieremia multiplicat. De ce ne vine acru-n gură. Răspunsul e simplu – fiindcă nu facem altceva decât să încercăm a părea altfel decât suntem. Am uitat să fim noi.

Şi iar ne ridicăm pe vârfuri, şi iar tragem cu ochiul în curtea vecinului, şi iar ne fandosim. La Fabrica de Împachetat Fum e activitate non-stop, însă producția… Zero.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

exercițiu

cuvinte
cuvinte
cuvinte
de-a valma
surghiunite în pagini albe
obligate să trăiască
sub forma unor pseudo-metafore lamentabile
vorbe în vânt
prinse cu arcanul nevăzut al indolenței gramaticale
(există şi aşa ceva
mirările sunt de prisos)

cuvinte
legate unele de altele
aduse la exasperare
minimalizate
scoase din uz
desconsiderate până la anularea definitivă

exercițiu de imaginație:
a tăia în carne vie
sau
a tăia în carnea unui cuvânt?

uneori
filele albe spun mai mult
decât toate cuvintele
obligate să nu transmită nimic

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Între luminiţa de la capătul tunelului şi luminiţele din Piaţa Victoriei

Un discurs prezidenţial agasant-ironic, o reacţie de copil râzgâiat a PSD-ului. Aici ne situăm, cu sau fără marja de manevră despre care vorbea Herr Ghinion. Parafrazându-l, aş spune că acesta este ghinionul nostru – ambele tabere politice sunt convinse că pot scoate ţara din criză, că pot înşuruba un bec fără să rotească şi scaunul, că ne pot da promisiuni cu linguriţa, eventual bătându-ne şi pe spate pentru a râgâi corespunzător.

Oamenii politici construiesc – nu de azi, nu de ieri –un decor din piese lego în care, din când în când, dau cu piciorul. Apoi îşi iau jucăriile şi pleacă, palmând şi câte o ţigară pe la colţuri, în vreme ce aceia rămaşi la locul de joacă aplaudă şi se felicită reciproc pentru încă o realizare siropoasă.

A devenit redundantă referirea la Caragiale. Noaptea furtunoasă, scrisorile pierdute, genunchii lui Rică Venturiano, multiplicarea lui Agamiţă Dandanache, discuţiile fără cap şi coadă, piruetele à la Ghiţă Pristanda – zâmbim, însă nu este zâmbetul nostru. Unii sunt de părere că Herr Ghinion a rânjit de la o tribună unde trăieşte senzaţia că are numai proşti în faţă. Fără a spune ceva esenţial, ofuscându-se şi ofuscându-ne. Că a fost părtinitor, nu mediator. Că habar nu are de Constituţie. Alţii îl ridică în slăvi, îi scutură scamele de pe costum, îl îndeamnă să lupte, să dea la oase, să-şi pună adversarii pe coji de nucă. Trage-le-o, herr Iohannis!

Totuşi, ţara stă. Impasul este evident. Blocajul costă. Este propus un referendum pentru a contabiliza praful de pe tobă şi pentru a mai cheltui miliarde. Împachetăm fum. Mâzgălim pancarte – la capitolul acesta suntem inspiraţi. Şi de o parte, şi de cealaltă.

Drumul acesta nu duce nicăieri. Şi, ajungând pentru a n-a oară la această concluzie, ne dorim să fim rupţi de o astfel de realitate socială şi politică. Nu putem. Ne trezim în plin coşmar şi urlăm către o lună indiferentă. Între luminiţa de la capătul tunelului şi luminiţele din Piaţa Victoriei nu se află decât eşecul indiscutabil.

♣ Cristian Lisandru

lumini-piata-feb-17

sursa foto – revista22.ro

nickname

bâlci redeschis
sugem acadele fără gust
tarabele sunt pline cu marile speranțe
între două conferințe de presă bem vin fiert
îl pândim pe moş crăciun
pe sub un leru-i ler de complezență
tragem la țintă cu invective
încingem hore în jurul propriilor disperări împodobite

unii sorb şampania supremației
rânjetul majoritar sclipeşte orbitor
sunt desenate trasee sinuoase
şi se discută off the record
despre trădarea legalizată
prin ordonanțe de urgență

dar intrăm în iarnă cu piepturi bombate
noi suntem români
totuşi
cu inima la trecători
sus sus sus la munte sus
aşa ne ducem pe copcă
iar avram iancu e un alt nickname pe facebook

♣ Cristian Lisandru

foto arhiva personală

Mihai Eminescu – „Eşti în țara…”

Eşti în ţara berei mândre şi-a cârnaţilor cu piele,
Eşti în sânul măslinoasei şi brigandei d-azi Elade;
La muscal vii şi la turcul ce domneşte multe neamuri,
Eşti în patria musteţii iubitoare de pomade.
Ba, tu eşti în România, căpătâiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos şi ţi se şade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu şi datorie
Ş-unde vita cea străveche de român ce-l sudui, bade,
Poartă-n spatele nătânge pe-orişicare-i vine-n minte
Să clocească-a lui seminţe pe-ăst popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fără de milă, făr’ să-ţi pese, spre-a te-ntoarce
Înstărit în a ta ţară, să trăieşti din aste prade.
Unde fiii proprii ţări îi sug măduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri şi parade,
Numai limba strămoşească s-o vorbeşti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fală şi mândrie nu consistă
Decât c-au ştiut mai bine s-uite limba ţării toate,
Unde chiar numirea ţării este doar o ironie,
Căci român nu e nimica nici în case, nici pe strade.

♠ Mihai Eminescu (1873)

sursa foto – oikotimes

paranghelie

click pentru mărire

sursa foto – goodfon.ru

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: