o casă parăsită

noi suntem ca și cum am fi o casă părăsită
avem în spate un trecut
pe care îl aducem mereu în discuție
dar plouă prin acoperișul spart
iar soarele se reflectă
(cu indiferență solară indiscutabilă)
în ultimele cioburi ale ferestrelor

despre viitor ne e frică să vorbim pe șleau
fiindcă ne lipsesc elemente de susținere
esențiale
și
cândva
poate chiar într-o seară
când vom lua din nou trecutul
ca punct de reper
ne vom prăbuși într-un prezent
de care ne-a fost atât de frică

♣ Cristian Lisandru

înserările

mă dor aceste înserări
oamenii uită prea ușor de ele

agora țipă pe mai multe voci
despre libertatea prinsă în lanțuri nevăzute
suntem împreună
doar până la cămașă
e mai aproape de piele decât orice formă de protest

mă dor aceste înserări
la un moment dat vor fi declarate inutile
prin ordonanță de urgență

♣ Cristian Lisandru

Vremuri

În mine sunt săpate trasee nesfârşite,
Exploratori vremelnici mă taie-n lung şi-n lat,
Din loc în loc, umile, castele prăbuşite
Îşi plâng trecutul sumbru şi scopul anulat.

Mă dor inadvertenţe şi râd precum bufonii,
Organizez un miting în trupu-mi scrijelit,
Pe scena lumii, astăzi, la modă sunt pionii,
Eu simulez atacuri şi mă prefac uimit.

Ce lume-mpodobită, în jurul meu se cântă,
Dar Moş Crăciun oftează, privind spre calendar,
În iarna asta nouă o ştire se împlântă,
Şi astfel, din trei surse, aflăm că e-n zadar.

Mi-e dor de-atâtea doruri, paradoxală veste,
Un brad e smuls din mine şi transformat în brand,
Rămâne, sângerândă, frântura de poveste,
Contrazicând discursul cu iz de happy-end.

M-aş transforma-n colinde, dar nu am loc de şuşe,
Mondenităţi perverse ţin capul de afiş,
Crăciunu-i profitabil în firmele-căpuşe,
Isus, de ceva vreme, se naşte pe furiş.

Ce mondializare a dorului de ducă,
Popoare migratoare impun criterii noi,
Chiar dragostea de iarnă a devenit caducă
Şi-n brazi sunt atârnate scenarii de război.

♣ Cristian Lisandru – 20 decembrie 2017

foto/goodfon.ru