Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte

Categorie

Strada

gri

după-amiază a griurilor apăsătoare
ca un regret purtat pe umeri
personajul acesta scrutează lumea cu ochii minţii
uneori o biciuieşte nepăsător
propriile-i confuzii taie în carnea vie a străzii
nu se întreabă de unde vin sau de ce
doar obişnuinţa – ca o a doua natură – îl mângâie
dacă aş fi un motan aş toarce
spune personajul chiar acum
luându-ne prin surprindere
lumea griurilor e mută
dar cineva inspirat a legat o fundă roşie
aplauze reflectoare interviuri pancarte
se împart sticle cu apă chioară
beţie comună revărsată pe bulevarde
un ţânc întreabă chinuitor
unde sunt baloanele colorate?
cei de la marketing
luaţi prin surprindere
scriu demisii în gri

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

atunci

dorim să rupem gura târgului
aceasta este doar o ipoteză deşănțată
disimulată într-un pahar cu vin dubios
prelinsă pe strunele unei viori necântate
stradivarius ar spune unii îmbuibați de clişee
scursă pe lângă trotuarele agasate de paşi
vinovată de însăşi vinovăția ei cameleonică
serios?
exagerăm cu bună ştiință
bla bla bla
tropăind ca la o aliniere cazonă
la stânga la dreapta
fantoşe identificate prin cod numeric personal
totuşi există apus există răsărit
există chiar şi târgul acela
expresia aceea 

venea un zvon strecurat pe sub orizontul de sticlă
până şi sintagmele se revoltă uneori
tu mă priveai ca pe o înduioşare materializată
eu râdeam de gânditorii țintuiți pe soclu fără voia lor
târgul atârna în balcoane plictiseli colorate

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

întrebări

punem întrebări
pentru a ne auzi întrebând
suntem filosofi
de ocazie
de cârciumă
de cartier
străzi înguste
pereți jupuiți
obloane trase
peste ziua de ieri
peste întrebările acelea
pe care le punem
pentru a ne auzi întrebând
în definitiv suntem aceiaşi
uneori cântăm în baie
de of
de dor
de inimă albastră
mâine ne vom bate cu pumnii în piept
sau
ne vom lua la pumni
totul depinde
de stare
de gânduri
de întrebările retorice

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Necunoscutul

Bărbatul pare nehotărât. Să traverseze sau nu? Se uită la ceas, priveşte în stânga, priveşte în dreapta, face un pas. Renunţă. Culoarea roşie a semaforului elimină orice interpretare, iar alaiul nefârşit al maşinilor este neîndurător cu pietonii care ar simţi nevoia să încalce regulile de circulaţie. Bărbatul îşi aprinde o ţigară, în timp ce o bătrânică îl priveşte cu reproş. Sunt afară, cucoană, am voie! Verde. Bătrânica traversează, ţanţoşă, poate că se vizualizează în tinereţea demult apusă, atunci când privirile masculilor îi mângâiau coapsele ademenitoare. Bărbatul pufăie la marginea bulevardului, privind trecătorii care îşi plimbă gândurile neştiute. Dorurile. Mirările. Fluturaşii de salariu. Nemulţumirile. Mulţi sunt încruntaţi. Sau dau senzaţia că sub frunte se ciocnesc idei contradictorii. Roşu. De partea cealaltă a bulevardului, o femeie ţine de mână un băieţel cu plete de fetiţă. Băiatul duce în lesă un beagle. Căţelul se smuceşte, demn reprezentant al rasei sale energice. Bărbatul îşi priveşte ceasul. Din nou. Nerăbdare? Atunci de ce amână traversarea bulevardului? Un bulevard e un bulevard. Nu un ocean, nu o viaţă, nu neapărat un alt capitol dintr-o viaţă oarecare. Nehotărâre? S-a rătăcit în acest oraş apăsat de nori agasanţi? A greşit drumul şi lasă nedumerirea să îl macine? Îl privesc. Îşi dă seama că îl privesc. Ce te uiţi, domnule? Pare că vrea să întrebe, însă nu o face. Semăn cu el. Câteodată nu-mi mai pleacă picioarele de pe loc. Nici ele nu ştiu de ce. Şi nici eu. Verde. Stăm. Pe lângă noi trec alte destine, iar unul dintre ele are urechi clăpăuge, pufneşte şi se smuceşte într-o lesă. Băieţelul mă ocoleşte ca pe o statuie aflată nelalocul ei. Îi fac cu ochiul, iar maică-sa îmi aruncă o privire încruntată.

♣ Cristian Lisandru

Sărut

wallpaper-anime-rain-dozhdO ploaie anostă continuă să îşi aroge merite de primadonă, insistând să ţină capul de afiş al unei zile care nu iese în evidenţă decât prin cromatica fistichie a umbrelelor. Paşi grăbiţi, priviri fugare. Aglomeraţie iritantă, oameni care se lovesc unii de alţii în încercarea de a ajunge cât mai repede la destinaţii neştiute, galbenul murdar al taxiurilor trase la bordură, scrâşnete metalice. Un tramvai îşi taie drum printre maşini care par aruncate alandala, de o mână nevăzută, de-a lungul bulevardului. Ştergătoare neobosite. Semafoare. Clipiri roşii, verzi sau galbene, sincronizate, trecători neatenţi, exasperaţi de mofturile umede ale primăverii, apostrofaţi de şoferi cu capsa pusă. Oraşul pufneşte, nemulţumit. Sau, cel puţin, aceasta este senzaţia generală. Doi adolescenţi s-au oprit lângă gura de metrou. Plete ude, obraji îmbujoraţi, pantaloni de piele, bocanci. Un sărut interminabil. Imagine contrastantă, însă de o frumuseţe răvăşitoare care dă peste nas regizorului ascuns dincolo de norii apăsători. Buzele se desprind, ea râde, degetele lui îi ating obrazul drept. O mângâiere cât o clipă, un gând neştiut, un azi în care dragostea nici nu are nevoie de umbrelă. Iar ce va fi mâine nu contează.

♣ Cristian Lisandru

Pisica


O pisică tărcată, ghemuită pe capota unei Dacii din alte timpuri (un alb murdar, roata din faţă dezumflată, portbagajul legat cu sârmă, pete mari de rugină – sunt sigur că imaginea vă este cunoscută), mă urmăreşte cu o privire ce pare plictisită. Trec pe lângă ea fără să mă grăbesc, întrebându-mă dacă se gândeşte la ceva. Întotdeauna mi-am spus că felinele torc gânduri cu o plăcere nebună, singurul dezavantaj al privitorului biped fiind acela că nu le poate înţelege. Deşi curiozitatea te-ar determina chiar să întrebi prosteşte la ce te gândeşti, pisică?, spre uimirea unui eventual observator care ar avea ce să povestească la cină, înainte ca soţia să-i aşeze mâncarea pe farfurie. Dragă, l-am văzut pe unul care vorbea cu o pisică, ce părere ai tu despre asta, era normal? Nu ştiu, dragă, mişcă-te puţin mai la stânga, să nu pun tocana pe tine, e fierbinte, mă şi mir că ai ajuns la timp… Dialog simplu, casnic, fără pretenţii, în faţa unui televizor deschis pe cine ştie ce post de ştiri şi zvonuri. Dar gândurile misterioase ale unei pisici cum pot fi? Ele fac parte, cred, dintr-o altă categorie, aparte, numai că accesul este interzis, declaraţiile de complezenţă sunt interzise, ipocrizii de genul azi arăţi fenomenal, pisică scumpă nu există. Întorc capul după câţiva paşi. Pisica tărcată priveşte în altă parte. Fireşte, n-a găsit nimic interesant de văzut la un trecător care i-a intrat în teritoriu cu tot cu aiurelile lui gândite. Poate că şi pisicile se întreabă ce naiba gândim noi, oamenii care torc atâtea îndoieli.

♣ Cristian Lisandru

Umbrela


Umbrelă răpită de vântul pofticios, femeia aleargă după ea pe mijlocul străzii, un taximetrist deschide geamul, o întreabă dacă nu are şi altceva mai bun de făcut, ce dracu` cucoană?, râde, trage cu poftă dintr-o ţigară, femeia se apleacă, umbrela zboară mai departe, e doar un joc absurd dintr-o zi mohorâtă de martie, ca şi cum cineva nevăzut ar dori cu tot dinadinsul să facă o glumă proastă, femeia renunţă, resemnată, câteva şuviţe ude i s-au lipit de obraji, umbrela nici nu se mai vede de-acum, taximetristul a demarat în trombă, ploaia îşi continuă simfonia, netulburată, un câine ud latră fără să ştie la cine, la ce, poate la el însuşi, poate la umbrela aceea colorată pornită de una singură la plimbare de-a lungul unui bulevard sfâşiat de sclipiri metalice…

♣ Cristian Lisandru


 

nuntă


 

m-au ajuns din urmă câteva ştiri pe surse
a mai murit o speranţă
în ultima şedinţă de guvern
cartierul s-a trezit cu noaptea-n cap
se vaită prin vocea unui gurist plătit cu ora
sub ferestrele noastre se dă în stambă
o nuntă isterică aurită
cunosc mireasa
unii o numesc depravată
şi-a pierdut virginitatea la marginea oraşului
prin boscheţii unei toamne întârziate
un prieten implicat activ
mi-a povestit întâmplarea cu lux de amănunte
nuntaşii au coborât din limuzine albe
papioane pantofi de lac feţe năduşite
şampania se prelinge pe lângă rigole
iar naşul şi naşa stau ţepeni
de parcă ar fi morţi
numai puradeilor le curg mucii
râs şi bat din palmele murdare
atunci când un cameraman
încearcă să surprindă zborul fragmentat
al stolurilor de bancnote

♣ Cristian Lisandru


 

PicsArt_02-17-02.23.46

Dacă nu taci, te papă Garfield!


Împleticiri. Distorsiuni. Vorbe goale. Vorbe în vânt. Țățisme. Țopisme. Mârlănii. Mirări. Ezitări. Plecări. Reveniri. Ultimul vagon îți fuge întotdeauna de sub nas. Întârzieri. Amintiri pe care le duci întotdeauna cu tine, către destinații de unde vei aduce alte amintiri. Un cerc vicios al amintirilor la care nu vrei să renunți. Unii strâng șuruburi sau rulmenți. Tu strângi amintiri și te simți cel mai bogat din lume.

O mișcare centrifugă care te aruncă de nu te vezi, dându-te de-a berbeleacul. O menghină care te strânge fără milă. O roată nevăzută pe care te trag temebelii cu putere de decizie. Unii se cred nemuritori, alții umblă cu moartea în valize, cei mai mulți mor cu zile. Nu-i pasă nimănui, nici capra vecinului nu mai e ce-a fost odată. Dar există o certitudine, amenințătoare ca o coasă bine ascuțită – moartea se vinde bine, există cerere, indiferent de loc și de timp. Un cimitir. Peste drum, răsărit din mândria deșucheată a vreunui primar cu mintea tulburată de fondurile UE, un parc de distracții. Paradoxala alăturare creează adulților o stare euforică. Copiii habar n-au că dincolo, peste drum, nu mai poate mânca nimeni mere glasate sau vată de zahăr. Și nu mai poate bea o bere rece, rece, rece. Deși, după cum se spune, nu poți fi niciodată sută la sută sigur în ceea ce privește lumea cealaltă. Hăhăială. Costume fistichii. Nelipsiții clovni plictisiți de lume și de ei înșiși. Evident, nu mai amuză pe nimeni. Călușei. Gărgărițe. Tonomate zgomotoase. Covrigi. Cu mac, cu susan. Porumb fiert, clătite uriașe, plăcintă de casă, chec de casă, dulceață de casă, dor de casă. Roata mare. Vrei să ne rotim amândoi până păcălim timpul și ne ajunge din urmă copilăria? Te iubesc. Un Garfield uriaș așteaptă să fie tras în poze de mămici și tătici. Luat în brațe de arătarea colorată, un copil începe să urle. Dacă nu taci, te papă Garfield! La vremuri noi, sperietori noi.

♣ Cristian Lisandru


Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: