Gară în pustiu

Trecea un tren prin mine, șuierând,
Eu deveneam o gară în pustiu,
Eram ce poate n-aș fi vrut să fiu,
Un dus-întors într-un același gând.

Doar un acar Păun, reprofilat,
Dorea să-mi vândă ultimul vagon
Rămas, de-o veșnicie, la peron
Ca un destin metalic disperat.

Mai auzeam și-un fluier, insistent,
Nici nu știam ce-aș mai putea să spun,
Eram când gară, când acar Păun
Prins între linii moarte permanent.

Cristian Lisandru