Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Etichetă

declaraţie

Unul către altul

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

Te văd acum cu ochii mari ai minţii,
Îmi eşti inconfundabilă, desigur,
Dar mă împleticesc pe drum, nesigur,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii.

Şi ce cumplită continuitate
Ne-aruncă, veşnic, dintr-un mal în altul,
În mine ţipă, insensibil, şpaltul,
Şi mă consum în ubicuitate.

Ajută-mă să fiu metamorfoză,
Să ies din propriul trup, ca o nălucă,
Îmi fac cuţit din dorul meu de ducă,
Tăindu-mi drumuri prin anamorfoză.

Nu îmi mai simt nici pulsul, de o vreme,
În urma mea se cern elucubraţii,
Conflicte, amănunte, declaraţii,
Frânturi de viaţă dusă la extreme.

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

♣ Cristian Lisandru (2011)

sursa foto – goodfon.ru

Preschimbarea lacrimilor în cuvinte

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin sintaxă,
Sunt frazele tale obsesii fireşti,
Iar eu voi plăti, prin emoţii, o taxă,
Luându-mi licenţa în cele lumeşti.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi intangibil,
Eu sunt antonimul căzut în genunchi,
Rămân dependent de acordul credibil
Şi dorul de viaţă mi-l ţip din rărunchi.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi metaforic,
Cu ritm şi cu rimă, cu marii poeţi,
Permite-mi să fiu, literar, euforic,
În felul acesta vei şti să mă-nveţi.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin conjuncţii,
Mi-e drag pleonasmul atunci când mă ştiu,
În mine se zbat îndoieli şi disfuncţii
Şi sunt prea devreme când sunt prea târziu.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin adverbe,
Rămân complementul de loc şi de timp,
E-o luptă în mine, cu moarte şi verbe
Şi sunt ca un proaspăt şi lung anotimp.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Redefinindu-mă prin gânduri absurde

M-aş face că mor din rană şi dor,
Să văd cum jeleşti de uitare,
Scenariu absurd, anemic şi surd,
Cerşind, peste timp, completare.

M-aş face destin prin valuri de vin,
Eretic, m-aş scoate în piaţă,
Să ard pe un rug, prostii să îndrug,
Simţindu-mă, iarăşi, paiaţă.

M-aş face mister prin lacrimi de cer,
Cu sfinţii aş sta la băută,
Aş fi umilit, certat şi dorit,
Ţambal, contrabas sau lăută.

M-aş face un dans, să mor în balans,
Să fiu un priveghi cât o vară,
Cu tine în trup, dorind să mă rup
De toată simţirea amară.

M-aş face tupeu, să simt că sunt eu,
Certându-mă veşnic, cu patos,
Mirat că exist, suprins că subzist,
Sisif pus la poale de Athos.

M-aş face motiv, în definitiv
Eu vin ca reper prin dezastre,
M-aş face şi punct, rămân contrapunct
Prin toate durerile noastre.

M-aş face că mor din rană şi dor,
Să văd cum jeleşti de uitare,
Scenariu absurd, anemic şi surd,
Cerşind, peste timp, completare.

♣ Cristian Lisandru (2011)

Tu, cea mai dulce-ntre femei…


 

Mi-e dor de tine şi sunt trist, şi-ascult când Rush, când Judas Priest, vorba lui Păunescu, tu, cea mai dulce-ntre femei, ce pot să-mi spună astăzi ei?!

Sunt momente în care nici Judas Priest nu mai poate face nimic, aş concluziona. Cât despre Rush… Dorinţă nebună de a te avea permanent lângă mine. Şi vise zbuciumate, fiindcă se ţin ca scaiul, le dai afară din minte şi te trezeşti cu ele pe pernă. Una, două, vor să te ia în braţe… Bine mai scria Ecatrina Oproiu în „Un idol pentru fiecare” – Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme… Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care producea vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă, vise tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii – coşmaruri…

♣ Cristian Lisandru


În mine


În mine se zbat, repetat, contradicţii,
Vin zvonuri ciudate pe cordul deschis,
Metafore, vise, păreri sau predicţii,
Pe toate acestea în trup le-am închis.

În mine vin ploi ca să spele mizerii,
Potop melancolic, profund şi solemn,
Îmi sapă tuneluri, în suflet, minerii,
Iar viaţa mă ceartă cu limbă de lemn.

În mine se joacă o horă turbată,
Ce gânduri aprinse tresaltă prin ea,
Se-ntrec toţi chibiţii, prin timp, să dezbată
Probleme diverse sau patima mea.

În mine sunt morţi care-nvie frenetic,
Cer dreptul la soare, lugubri şi goi,
Mă simt hăituit în decor cinegetic
Şi parcă se trage cu tunuri în noi.

În mine eşti tu, uneori mult prea rece,
Răpusă de tragic, pândită de chin,
Prin faţă, continuu, o soartă îmi trece,
Iar gura mea soarbe otravă, nu vin.

În mine sunt laşi şi eroi, deopotrivă,
Minuni de poveste, declin sau dezmăţ,
Când caut să-mi fiu tocmai eu împotrivă
Şi uite că, totuşi, mă lupt şi mă-nvăţ.

În mine se rupe pământul în două,
O parte mă lasă, o parte mă vrea,
În mine se-ascunde, mereu, luna nouă,
Iar tu eşti zidită în inima mea.

♣ Cristian Lisandru – 12 decembrie 2011 (din volumul „Gânduri aşezate unele sub altele”)


Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: