Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Etichetă

fantomă

dragoste

un câine muşca din lună
pe dealul ţintirimului
noaptea se tăvălea prin iarbă
ca o ibovnică depravată
dornică de dragoste

mirosea aţâţător
a fân şi a dezmăţ nocturn
cu sfârcuri strânse între dinţi
vămuite
supte de vlagă

dinspre munţi
se prăvăleau nori mari
încălecaţi de fantomele haiducilor

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Dez)Ordinea de Zi – „Criza”

Aflu pentru a nu ştiu câta oară că România – draga de ea! – se află într-o criză profundă. Sintagma a devenit goală de conținut, atâta vreme cât criza, în ceea ce ne priveşte, este milenară. Am tot dus-o din criză în criză, fiecare fiind profundă şi dătătoare de insomnii, depresii prelungite, dureri de cap, de şale etc.

Ne-am şi obişnuit cu criza îndelung trâmbițată, aşa cum te obişnuieşti, de pildă, cu bărbieritul sau cu părul de pe piept. Cu gropile din şosele sau cu afacerea „Bechtel”. Cu munții „cheliți”, cu facturile umflate, cu şpaga dată oriunde ai nevoie de ceva. Nici nu ne mai agasează prezența ei, vin doar unii şi alții, din când în când, şi o arată cu degetul, acoperindu-şi urmele, scălâmbăielile financiare, giumbuşlucurile sexuale şi alte matrapazlâcuri prezentate drept „mari proiecte”.

Nu ajung banii? Criza e de vină. Prea mulți şomeri? Criza. Nu mai învață nimeni? Criza. Doctorii pleacă din țară? Criza. Creşte euro? Criza. Se scumpesc gazele? Criza. Rapidul joacă prin liga number five? Criza. Ejaculare precoce sau prea multe frigide pe cap de mascul? Criza, fireşte. Întârzie trenurile? Criza. Guvernele se fac că lucrează? Criza. Plouă mai puțin decât ar trebui sau plouă exact atunci când nu trebuie? Criza. Poluare, mizerie, perspective lipsă, certuri conjugale, rateuri culinare, furturi, violuri? Criza. Nu se mai înțelege om cu persoană? Criza.

E uşor a da vina pe criză, e ca şi cum ai aduce tot timpul Fantoma Omului Negru în casă şi i-ai oferi o cafea în vreme ce canapeaua e goală, iar tu stai cu ceaşca în mână şi beleşti ochii. Uite-l şi nu e! Criza asta permanentă a devenit scuza jalnică a tuturor impostorilor şi incompetenților. Istoria va consemna că fiecare troglodit ajuns în vreo funcție a dorit din toată inima să salveze țara, numai că i-a pus criza piedică. Sau i-a tras preşul de sub picioare.

Noi – incapabili să măsurăm de trei ori şi să tăiem o dată – nu vom scăpa de raportarea la criză nici măcar în improbabila situație în care Edenul va avea centrul chiar aici, pe aceaste meleaguri. Chiar şi atunci se va auzi o voce care va spune că mărul interzis a dispărut din scenariu/pom/galantar tot din motive de criză.

                                                                                                          Cristian Lisandru

sursa foto -http://delcampovillares.com

luna

noaptea curgea ca o cascadă neagră
coşmaruri reci
revărsate peste visătorii
unei lumi uitate
stele stinse
duhuri condamnate la preumblare
păsări cu ochi hipnotici
țipete lugubre

în acest decor
al tuturor spaimelor descătuşate
până şi luna se înfățişa
ultimilor insomniaci
desigur
sau poate ultimilor profeți
acuzați de impostură

tremurândă gălbuie tulburătoare
fantomă celestă
plutind pe valuri de întuneric

dinspre
către

Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Bine ai venit, dragă fantomă, bucuroși de oaspeți!


 

Nu credea în fantome. Punct. Când auzea că în nu-ştiu-care-castel-din-Scoţia apăruse o fantomiţă care scutura lanţurile ruginite pe la miezul nopţii, înspăimântând musafirii, râdea cu gura până la urechi.

 – Uite-aşa scot unii bani şi din piatră seacă. Şmecheri scoţienii, nu numai beţivi de primă mână. Vine turistul credul, cu aparatul de fotografiat spânzurat de gât, şi nici nu-şi mai tăvălește nevasta pe cearșafurile patului cu baldachin pentru că stă la pândă. Vine fantoma? Sau nu vine? Şi, dacă vine, funcționează bliţul la momentul potrivit? Niște fraieri…

I se păru că aude cum trosneşte şifonierul.

 – Normal, de ce nu ar veni fantome absurde şi într-un cartier oarecare din Bucureşti? Stafia familiei Canterville, varianta Pantelimon…

Îşi puse mâinile sub ceafă şi privi ceasul de pe noptieră. 00.05.

 – Ia uite, asta-i tare, e chiar ora nimerită, poate beau un coniac cu fantoma. I-o fi sete, o avea chef de o beţie, poate e prohibiţie pe lumea cealaltă. Că de fantome bete nu am auzit… Nu ştie cu cine se pune, însă, o introduc sub masă rapid şi mâine o însoţesc la dezalcoolizare. Să vezi titluri pe prima pagină a ziarelor de scandal. Litere mari, sângerii, ca să ia ochii superficialilor…

Zgomotul ciudat se repetă, apoi văzu cum uşa şifonierului se deschide încetişor. Nu lipsea nici scârţâitul aferent.

„Păcat că nu este şi Linda”, îşi spuse, „acum s-a găsit să plece în delegaţie, tocmai când vine fantoma în vizită. Bine ai venit, dragă fantomă, bucuroşi de oaspeţi!”

Regretă că nu aprinsese lumânarea parfumată, prezentată drept afrodisiac într-o reclamă. „Pentru atmosferă, măcar, că alte rezultate nu a dat până acum”.

Îşi reaminti privirea sugestivă a Lindei, după ultima partidă de amor, şi trase o înjurătură. Aburul alb care se insinuă în încăpere, din interiorul şofonierului, îl făcu să mărească ochii. „Domnule, oi fi eu fumător înrăit, dar este exclus să fi uitat vreo ţigară aprinsă prin buzunare. Aşa că trebuie găsită o explicaţie ştiinţifică. Dacă asta este fantomă, eu sunt Bill Gates şi inventez pentru a doua oară Windows-ul…”

Fantoma avea o faţă prelungă, era îmbrăcată într-un anteriu alb – ca toate fantomele, nu? – şi târa după ea un lanţ gros. Bilă de metal nu avea la capătul său, ceea ce îl făcu să murmure că „n-or mai fi avut pe stoc”. Sunetul metalic le-ar fi provocat altora frisoane, dar lui i se păru chiar amuzant. O văzu cum se aşază în fotoliu – „ăla este fotoliul meu, acolo stau eu la meci, stimată fantomă!”, gândi -, apoi îi auzi glasul. Cavernos. „Logic”, îşi spuse, „doar nu putea să aibă vocea vreunei dive la modă. O fantomă cu vocea lui Pink, spre exemplu, ar face furori…”

 – Am aflat cu oarecare surprindere că trataţi superficial subiectul fantome.

Arătarea îl privea direct în ochi.

 – Reţineţi că am venit de departe tocmai pentru a vă convinge că existăm. Mai mult, sunt abilitată de către forurile superioare să vă ofer posibilitatea de a deveni fantomă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Un astfel de experiment vă va convinge, în cele din urmă. Ce părere aveţi?

Îşi aşeză perna sub cap, înăbuşindu-şi râsul.

 – Forurile superioare? Există, probabil, o fantomă cu birou mare, secretară şi maşină de serviciu. Hilar. Bazaconiile astea mă lasă rece, sincer să fiu… Pun pariu că Linda mi-a plasat în şifonier vreo drăcovenie băgată în priză, îi place să facă glume proaste. Motiv pentru care o să-i spun la revedere într-o bună zi. O fi simpatică, dar nopţile mele sunt, totuşi, ale mele. Iluzii optice, chestii moderne, figuri… Înţeleg că randamentul meu sexual lasă de dorit în ultima vreme, dar nu asta este soluţia.

Fantoma îşi puse un picior peste celălalt, ceea ce oferea o imagine absolut surprinzătoare.

 – Sceptic, sceptic. Cu astfel de personaje avem de luptat din greu. Trăim între două lumi, aşa că ar trebui să fiţi un pic mai ponderat, nu este deloc o plăcere. Credeţi că este aşa uşoară pendularea între lumea de aici şi lumea de acolo? Nu, domnule, este o adevărată dramă.

În timp ce o privea, întinse mâna după pachetul de ţigări, extrase una şi o aprinse calm. Pufăi. Privi din nou ceasul şi observă că ora era, paradoxal, aceeaşi. 00.05.

 – Minunat, stă timpul în loc ca să discut eu cu fantoma înlănţuită…

Stinse ţigara în scrumieră şi îşi trase pătura peste cap.

 – Somn uşor, deşi s-ar putea să dorm deja şi să visez aiureli. Nu trebuia să privesc emisiunea aia cu paranormali.

Nu simţi când fantoma se aplecă peste el şi lăsă să-i iasă din gură un şuvoi de abur cald…

*

Linda reveni din delegaţie după două zile. Patul rămăsese nefăcut, în scrumieră era un chiştoc stins în grabă, uşa de la şifonier, întredeschisă, se legăna într-o parte şi în alta, cu toate că geamurile erau închise. Coborî la parter, dar portarul îi spuse că domnul nu ieşise din ziua în care plecase ea.

Reveni în cameră, trânti uşa şifonierului, bombănind, şi se apucă de curăţenie. Deschise şi geamurile, fiindcă plutea în aer un miros greu, inexplicabil…

Peste câteva zile ajunse la concluzia – nu foarte supărătoare – că domnul o părăsise subit şi îşi găsise altă gazdă sentimentală.

Nici nu trebuia să-l primesc la mine-n casă, tot timpul am avut senzaţia că este un escroc sentimental. Îşi turnă un pahar cu vin roşu, apoi o sună pe cea mai bună prietenă pentru a-i anunţa ştirea. Nu privi televizorul deschis.

Un flash informativ anunţa că mii de turişti au luat cu asalt un castel din Scoţia pentru a încerca să surprindă o fantomă echipată în pijamale care apare pe coridoare la 00.05, bate cu pumnii în uşi şi strigă într-o limbă est-europeană – română, conform unor surse credibile – că orice farsă trebuie să se termine la un moment dat.

La acea oră, proprietarii castelului îşi numărau deja milioanele ajunse în conturi.

♣ Cristian Lisandru


Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: