Remember – „Fantoma în pijamale”

Nu credea în fantome. Punct. Când auzea că în nu-ştiu-care-castel-din-Scoţia apăruse o fantomiţă care scutura lanţurile ruginite pe la miezul nopţii, înspăimântând musafirii cuprinşi de isterie, râdea cu gura până la urechi.

– Uite-aşa scot unii bani şi din piatră seacă. Şmecheri scoţienii, nu numai beţivi de primă mână. Vine turistul credul cu aparatul de fotografiat spânzurat de gât şi nici nu-şi mai tăvăleşte nevasta pe cearşafurile patului cu baldachin. De ce? Pentru că boul stă la pândă. Vine fantoma? Sau nu vine? Şi, dacă vine, merge bliţul la momentul potrivit? Nişte fraieri…

I se păru că aude cum trosneşte şifonierul.

– Normal, de ce nu ar veni fantome absurde şi într-un cartier oarecare din Bucureşti? Ha, ha, Fantoma familiei Canterville, varianta Pantelimon. Sau Dristos. La şaormerie…

Îşi puse mâinile sub ceafă şi privi ceasul de pe noptieră. 00.05.

– Ia uite, asta-i tare, e chiar ora nimerită, poate beau un coniac cu fantoma. I-o fi sete, o avea chef de o beţie, poate e prohibiţie pe lumea cealaltă. Că de fantome bete nu am auzit. Nu ştie cu cine se pune, însă, o introduc sub masă rapid şi mâine o însoţesc la dezalcoolizare. Să vezi titluri pe manşeta ziarelor de scandal. Litere mari, sângerii, ca să ia ochii…

Zgomotul ciudat se repetă, apoi văzu cum uşa şifonierului se deschide încetişor. Nu lipsea nici scârţâitul aferent.

„Păcat că nu este şi Linda”, îşi spuse, „acum s-a găsit să plece în delegaţie, tocmai când vine fantoma în vizită… Bine aţi venit, dragă fantomă, bucuroşi de oaspeţi!”

Regretă că nu aprinsese lumânarea parfumată, prezentată drept afrodisiac într-o reclamă. „Pentru atmosferă, măcar, că alte rezultate nu a dat până acum”. Îşi reaminti privirea sugestivă a Lindei, după ultima partidă de amor şi trase o înjurătură. Aburul alb care se insinuă în încăpere, provenind din interiorul şofonierului, îl determină să mărească ochii. „Domnule, m-am lăsat de fumat, aşa că este exclus să fi ascuns vreo ţigară aprinsă prin buzunare. Trebuie găsită o explicaţie ştiinţifică. Dacă asta este fantomă, eu sunt Bill Gates şi inventez pentru a doua oară Windows-ul…”

Fantoma avea o faţă prelungă, era îmbrăcată într-un anteriu alb – ca toate fantomele, nu? – şi târa după ea un lanţ gros. Bilă de metal nu avea la capătul său, ceea ce îl făcu să murmure că „n-or mai fi avut pe stoc”. Sunetul metalic le-ar fi provocat altora frisoane, dar lui i se păru chiar amuzant. O văzu cum se aşază în fotoliu – „acela este fotoliul meu, acolo stau eu la meci, stimată fantomă!”, gândi -, apoi îi auzi glasul. Cavernos. „Logic”, îşi spuse, „doar nu purtea să aibă vocea vreunei dive la modă… O fantomă cu vocea lui Pink, spre exemplu, ar face furori…”

– Am aflat cu oarecare surprindere că trataţi absolut superficial subiectul fantome. Arătarea îl privea direct în ochi. Reţineţi că am venit de foarte departe tocmai pentru a vă convinge că noi, fantomele, existăm. Nu suntem doar o palidă încercare de a scoate bani de pe urma unor proşti cu aparate de fotografiat. Mai mult, sunt abilitată de către forurile superioare să vă ofer posibilitatea de a deveni fantomă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Un astfel de experiment vă va convinge, în cele din urmă, că aveţi de-a face cu o problemă foarte, foarte serioasă. Ce părere aveţi, stimate domn?

Îşi aşeză perna sub cap, înăbuşindu-şi râsul.

– Forurile superioare? Voi zâmbi, nu vă supăraţi pentru asta. Nu mă pot abţine. Există, probabil, o fantomă cu birou impunător, cu nelipsita secretară şi, bineînţeles, cu maşină de serviciu. Hilar… Bazaconiile astea mă lasă rece, sincer să fiu. Pun pariu că Linda mi-a plasat în şifonier vreo drăcovenie băgată în priză, îi place să facă glume proaste. Motiv pentru care o să-i spun la revedere într-o bună zi… O fi simpatică, dar nopţile mele sunt, totuşi, aşa mele. Iluzii optice, chestii moderne, figuri… Înţeleg că randamentul meu sexual lasă de dorit în ultima vreme, dar nu asta este soluţia…

Fantoma îşi puse un picior peste celălalt, ceea ce oferea o imagine absolut surprinzătoare.

– Sceptic, sceptic. Cu astfel de personaje avem de luptat din greu. Trăim între două lumi, aşa că ar trebui să fiţi un pic mai ponderat, nu este deloc o plăcere. Credeţi că este uşoară pendularea între lumea de aici şi lumea de acolo? Nu, domnule, este o adevărată dramă. Iar dumneavoastră duceţi totul în ridicol.

În timp ce o privea, întinse mâna după pachetul de ţigări, extrase una şi o aprinse calm. Pufăi. Privi din nou ceasul şi observă că ora era, paradoxal, aceeaşi. 00.05.

– Minunat, stă timpul în loc ca să discut eu cu fantoma înlănţuită…

Stinse ţigara în scrumieră şi îşi trase pătura peste cap.

– Somn uşor, deşi s-ar putea să dorm deja şi să visez aiureli. Nu trebuia să privesc emisiunea aia cu paranormali… Răsare câte unul la fiecare colţ de stradă.

Nici nu simţi când fantoma se aplecă peste el şi lăsă să-i iasă din gură un şuvoi de abur cald…

*

Linda reveni din delegaţie după două zile. Patul rămăsese nefăcut, în scrumieră era un chiştoc stins în grabă, uşa de la şifonier, întredeschisă, se legăna într-o parte şi în alta cu toate că geamurile erau închise.

Coborî la parter, dar portarul îi spuse că domnul nu ieşise din ziua în care plecase ea. Reveni în cameră, trânti uşa şifonierului bombănind şi se apucă de curăţenie. Deschise şi geamurile, fiindcă plutea în aer un miros greu, inexplicabil…

Peste câteva zile ajunse la concluzia – nu foarte supărătoare – că domnul o părăsise subit şi îşi găsise altă gazdă. „Nici nu trebuia să-l primesc la mine-n casă, tot timpul am avut senzaţia că este un escroc sentimental”.

Îşi turnă un pahar cu vin roşu, apoi o sună pe cea mai bună prietenă, pentru a-i anunţa ştirea.

Nu privi televizorul deschis.

Un flash informativ anunţa că mii de turişti au luat cu asalt un castel din Scoţia pentru a încerca să surprindă o fantomă echipată în pijamale care apare pe coridoare la 00.05, bate cu pumnii în uşi şi strigă într-o limbă est-europeană – română, conform unor surse credibile – că orice farsă trebuie să se termine la un moment dat… La acea oră, proprietarii castelului îşi numărau deja milioanele ajunse în conturi.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/https://exemplore.com/paranormal/The-Colour-of-Ghosts

fantasmă

nu e niciun secret
mă vizitează o fantomă
în fiecare noapte
vorbim despre lumi paralele
îl ascultăm pe dylan
nu vă mirați
bem câte un coniac
învechit corespunzător

mă tulbură iremediabil zorii aceştia
se târăsc pe sub fereastră
ca şi cum s-ar teme
de vorbele mele
ascuțite

dylan cântă despre lumi mai bune
pe repeat

♣ Cristian Lisandru

foto/https://www.instagram.com/p/BaJoJXcjF5n/

Semne

Unele poveşti nu vor fi scrise niciodată, însă puterea de a le trăi ne aparține. Iată-mă din nou în fața aceloraşi valuri de hârtie, încercând din răsputeri să citesc (să citesc, să citesc, să citesc) tot ceea ce s-a scris de-a lungul timpurilor – în timpul acesta mă pierd prin vise alb-negru, în timpul acela îți spuneam (îmi spuneam?) că nici măcar visele nu vor avea puterea de a ne separa, în timpul care va veni mă voi lupta, la rându-mi, cu mori de vânt căzute într-o putrezită banalitate -, căutându-mă, căutându-te, căutându-ne… Împărțim acelaşi timp şi mai multe timpuri, suntem acum şi atunci, hrănim un mâine flămând cu resturile unui ieri împuținat. 
Mă întreb – iar întrebarea aceasta obsedantă devine un laitmotiv al peregrinării mele onirice – pe unde rătăceşti, mă întreb dacă urmele paşilor tăi sunt acoperite de aceleaşi valuri de hârtie, dacă priveşti, ca şi mine, către acest orizont ambiguu ca o părere cu inflexiuni machiavelice.
Întrebările există doar fiindcă noi, oamenii, am inventat semnele de întrebare. Pe urmă, puşi în fața unei crunte realități, am ridicat din umeri.

Orizont străpuns de etravele unor corăbii cu pânze sfâşiate, fantome înfăşurate în cețuri, vis desprins din cărți, din scenarii prăfuite, din monumentale producții cinematografice în care nu vom fi niciodată personaje. Pirați, comori, călători disperați, căutători indecişi, exploratori versați ai unor mirifice iluzii, scriitori privilegiați pentru care marginile pământului sunt mai aproape decât foaia albă. Speranță, deznădejde, bucurie, pământ, sete, beție, insule salvatoare, cântece de sirenă. 

Mi te imaginez surâzând… Orizontul surâde, valurile foşnesc, corăbiile acestea caută porturi inexistente.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ro