Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Etichetă

Geanina Lisandru

un alt poem

lasă toamna să îți mângâie aşteptările
între timp voi scrie un alt poem
despre melancolii resuscitate

toamna e o ciorbă reîncălzită
asta o declara un pragmatic
rătăcit prin visele mele
se prăbuşea o ploaie sufocantă
eu căutam o umbrelă
la lumina unor felinare
din alt veac

lasă toamna să îți mângâie aşteptările
între timp voi scrie un alt poem
interpretabil
doar toamna va fi aceeaşi
ca o aşteptare
comună

♣ Cristian Lisandru (septembrie 2017)

sursa foto – goodfon.ru

Bolnavi

Ca un bolnav ce ia medicamente
La oră fixă, amăgindu-și viața,
Îngurgităm pretenții insolente
Și ne rugăm să nu se rupă ața.

Ne bucurăm că s-a mai dus o oră,
Suntem extaziați, trăind vremelnic,
Ne amăgim prin sârbă și prin horă,
Apoi compunem încă un pomelnic.

Ne mai mirăm de una sau de alta,
De parcă nu am ști ce se întâmplă,
Spunându-ne că are pește balta
Sau că n-avem pistoalele la tâmplă.

Ne scrijelim pe frunți urări de bine
Și punem la păstrare invective,
Se scurg tristeți prin rădăcini latine
Când plângem cu pasive și active.

Debusolați, tot căutăm scăpare,
Spre patru zări ne ducem într-o grabă,
Un soft nebun de-o eră dă eroare
Pe-aceste plaiuri puse pe tarabă.

Suntem ai nimănui, precum se vede,
Incongruenți, dezamăgiți și mistici,
Ce viitor confuz ni se prevede
Atunci când facem parte din statistici.

Nici bancurile nu ne mai salvează
Și niciun medic nu ne dă motive,
Durerea-n noi se generalizează,
Iar patimile sunt definitive.

♣ Cristian Lisandru (2014)

sursa foto – goodfon.ru

Unul către altul

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

Te văd acum cu ochii mari ai minţii,
Îmi eşti inconfundabilă, desigur,
Dar mă împleticesc pe drum, nesigur,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii.

Şi ce cumplită continuitate
Ne-aruncă, veşnic, dintr-un mal în altul,
În mine ţipă, insensibil, şpaltul,
Şi mă consum în ubicuitate.

Ajută-mă să fiu metamorfoză,
Să ies din propriul trup, ca o nălucă,
Îmi fac cuţit din dorul meu de ducă,
Tăindu-mi drumuri prin anamorfoză.

Nu îmi mai simt nici pulsul, de o vreme,
În urma mea se cern elucubraţii,
Conflicte, amănunte, declaraţii,
Frânturi de viaţă dusă la extreme.

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

♣ Cristian Lisandru (2011)

sursa foto – goodfon.ru

vis

ne rod statistici
ne torturează calcule meschine
sunt atâtea dileme existențiale
aşezate de alții între mine şi tine

se mai şi moare
inevitabil
moartea rămâne punctul de reper
mai ales atunci când priveşti
de la nivelul lumii către cer

nici nu mai ştiu ce să fac
de altfel
îți răvăşesc gândurile
cu o plăcere aproape infantilă
iar uneori
pe neaşteptate
mi se face milă
de mine de tine
de toate aceste subterfugii cu arome străine

lumea îşi taie partea leului
sperând crezând căzând
eu te-am visat pe o plajă pustie
alergând

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

vara

vara plânge cu lacrimi tomnatice
îşi prelinge tânguirea
pe geamurile oraşului prins în mirări comune
apoi înserează
sub nori
şi oftează

câțiva porumbei călători
îşi scutură amintiri înaripate
în blocul de peste bulevard
clipesc ochii unor destine
luminate de lampadare nevăzute
sau
poate doar de gândurile unor locatari plictisiți
de fenomene meteorologice neprevăzute

vara aceasta suspină
se visează toamnă
eu murmur la urechea ta
îți mai aduci aminte
doamnă?

♣ Cristian Lisandru (16 iulie 2017)

sursa foto – goodfon.ru

împreună

vom reînvăța gustul trăirilor intense
la începutul unei alte existențe
îmbrățişați
ascunşi într-o iluzie
sau poate chiar într-o confuzie
comună

nici amintiri nu vom mai avea
la ce bun toate acele întoarceri
traumatizante
către sincopele trecutului?
vom reînvăța
amândoi
gustul începutului

sub pâlpâirea unor alte stele
obrajii tăi
în palmele mele
departe de îndoielile flămânde
nu vor mai întreba
nici când
nici cum
nici unde

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Preschimbarea lacrimilor în cuvinte

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin sintaxă,
Sunt frazele tale obsesii fireşti,
Iar eu voi plăti, prin emoţii, o taxă,
Luându-mi licenţa în cele lumeşti.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi intangibil,
Eu sunt antonimul căzut în genunchi,
Rămân dependent de acordul credibil
Şi dorul de viaţă mi-l ţip din rărunchi.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi metaforic,
Cu ritm şi cu rimă, cu marii poeţi,
Permite-mi să fiu, literar, euforic,
În felul acesta vei şti să mă-nveţi.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin conjuncţii,
Mi-e drag pleonasmul atunci când mă ştiu,
În mine se zbat îndoieli şi disfuncţii
Şi sunt prea devreme când sunt prea târziu.

Nu-mi plânge prin lacrimi, să-mi plângi prin adverbe,
Rămân complementul de loc şi de timp,
E-o luptă în mine, cu moarte şi verbe
Şi sunt ca un proaspăt şi lung anotimp.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Sonet retrospectiv

Am scris pe trupul tău atâtea versuri
încât poemele răsar din tine
și din mai mult trecut-am în mai bine,
reinventând versificate sensuri.

Am înălțat șoptiri de violine
printre-amoroase și fierbinți demersuri,
statornicind împleticite mersuri
pe sub castanii unor lumi străine.

Dar eram mândru ca un coate-goale,
fără vreun sfanț hălăduind în stradă,
un personaj cu gânduri abisale,

supus unor obsesii cardinale,
dispus a face din nimic bravadă,
prizonier al farmecelor tale.

♣ Cristian Lisandru (2014)

sursa foto – goodfon.ru

O oră

Să mai rămânem o oră în lumea aceasta, atât…
Orice minut în plus ne-ar îmbătrâni iremediabil,
ne-ar fi şi frig, şi teamă, probabil,
iar ceasornicul acesta încastrat în perete
ar contabiliza doar clipe pierdute şi inexprimabile regrete.

Dar o singură oră nu înseamnă nimic,
sunt şaizeci de clipiri în care până şi vrăjitoarele ațipesc un pic.
Descântece abandonate, magie pusă la păstrare,
cozile de mătură vor întruchipa gărzi aliniate, protocolar,
la intrare.

Te-aş putea săruta o oră
sau ți-aş compune o poezie multicoloră
din cuvinte-curcubeu.
În definitiv, acesta sunt eu,
un magician rămas pe drumuri, pândit de acuze,
extrăgând din joben animale fantastice,
menite să te amuze.

Rămâi o oră lângă toate inconsecvențele mele.
N-am să te rog să numărăm nici suspine, nici stele,
doar câteva gânduri nerostite vor da târcoale,
iar dorurile comune, sclipind, vor învăța să trăiască
prinse în pletele tale.

Pe urmă, trecându-se ora, va fi o altă zi
şi toate vrăjitoarele se vor trezi…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: