Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Etichetă

haiduc

dragoste

un câine muşca din lună
pe dealul ţintirimului
noaptea se tăvălea prin iarbă
ca o ibovnică depravată
dornică de dragoste

mirosea aţâţător
a fân şi a dezmăţ nocturn
cu sfârcuri strânse între dinţi
vămuite
supte de vlagă

dinspre munţi
se prăvăleau nori mari
încălecaţi de fantomele haiducilor

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

ne mai dor câteva doine, luăm antibiotice…


 

ne mai dor câteva doine
luăm antibiotice
sunt farmacii căcălău măria ta
la fiecare colţ de stradă
iar doinele nu ajung niciodată hit
nu intră în topurile bilboard
nici măcar un dj obscur nu se bate pe ele
cum naiba să faci un remix după o doină
de-aia spunem că haiducii nu au existat
ne-au plăcut legendele siropoase
de proşti ce suntem
există remedii şi pentru glicemie
la preţ redus
dacă eşti pe fază
primeşti un voucher

♣ Cristian Lisandru


 

Îmi vor alerga pe urme toate blestemele lumii


 

În munţi pieile roşii ale cerbilor au ieşit pe potecile razboiului/ Păsări de iarnă la poala pădurii s-au strâns/ Prin ceaţă merge o căruţă fără cal/ Calul cu siguranţă e în căruţă se odihneşte-n cojoc/ Iar căruţa e trasă de multiseculara obişnuinţă.

(Jerzy Harasymowicz – „Antirăzboinică”; traducere – Valeriu Butulescu)

*

Bat din picior, sunt un murg sătul de spaţii închise, cu pereţi jilavi, aş mânca o tavă plină de jăratic şi m-aş lua la întrecere cu timpul, pe un câmp în care s-au înfipt maci nenumăraţi, spre a se deschide în soare ca nişte răni dulci ale pământului. Ieri, un samsar s-a dat pe lângă mine cu binişorul, fiindcă şi drumul spre zăbală este pavat cu intenţii bune, dar am scrâşnit a libertate smulsă, într-o zi în care lumea implora ploi de lapte şi miere, iar paparudele călcau în picioare pâraiele secate, cerşind apă vie cu voci de iele. O să trec prin răspântii cu dorurile prinse-n coamă, veste năprasnică adusă de năluci înfăşurate în abur nepământesc, iar femeile se vor închina şi vor scuipa între ţâţele mari, despletindu-şi părul în şuvoaie, ca să-şi biciuiască trupurile în care s-au înfipt, precum păcatele eterne, dinţii bărbaţilor fără nume. Îmi vor alerga pe urme toate blestemele lumii, fără să mă ajungă, iar eu voi necheza amarnic, lipindu-mă de drumurile pe care s-au târât, pentru a intra în istorie, haiducii loviţi de plumbii arnăuţilor. Nu va şti nimeni când am să beau din apa morţilor, cu pofta celui răstignit de o secetă cumplită, pentru a-mi răcori gâtul destinului, unii mă vor încrusta în legende, iar alţii vor spune că n-am fost decât o nălucă apărută la colţ de neant pentru a răscoli vis de fată care doarme cu busuioc sub perne şi oftează atunci când îi mângâie înserarea pântecele moale.

♣ Cristian Lisandru

*

Și pasc în iarba verde herghelii,
Sunt caii albi ai frumuseții pure,
Cine-i păzește noaptea, să nu-i fure
Frumosul hoț al marilor câmpii?

În iarba verde strălucesc, și par
Pictați pe-un șevalet de veșnicie,
Cine-i păzește, noaptea, în campie
De hoțul pur, frumos și temerar?

În iarbă paște alba herghelie
Și pare-un vis al hoțului de cai
Visat în somnul dulce din serai,
Cine-o păzește noaptea, în câmpie?

(Vasile Nicolescu – „Hoț de cai” – lui Fănuș Neagu)


Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: