Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

Etichetă

moarte

Unul către altul

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

Te văd acum cu ochii mari ai minţii,
Îmi eşti inconfundabilă, desigur,
Dar mă împleticesc pe drum, nesigur,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii.

Şi ce cumplită continuitate
Ne-aruncă, veşnic, dintr-un mal în altul,
În mine ţipă, insensibil, şpaltul,
Şi mă consum în ubicuitate.

Ajută-mă să fiu metamorfoză,
Să ies din propriul trup, ca o nălucă,
Îmi fac cuţit din dorul meu de ducă,
Tăindu-mi drumuri prin anamorfoză.

Nu îmi mai simt nici pulsul, de o vreme,
În urma mea se cern elucubraţii,
Conflicte, amănunte, declaraţii,
Frânturi de viaţă dusă la extreme.

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

♣ Cristian Lisandru (2011)

sursa foto – goodfon.ru

vis

ne rod statistici
ne torturează calcule meschine
sunt atâtea dileme existențiale
aşezate de alții între mine şi tine

se mai şi moare
inevitabil
moartea rămâne punctul de reper
mai ales atunci când priveşti
de la nivelul lumii către cer

nici nu mai ştiu ce să fac
de altfel
îți răvăşesc gândurile
cu o plăcere aproape infantilă
iar uneori
pe neaşteptate
mi se face milă
de mine de tine
de toate aceste subterfugii cu arome străine

lumea îşi taie partea leului
sperând crezând căzând
eu te-am visat pe o plajă pustie
alergând

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Dus fără întors

Îl apăsa distanţa parcursă, simţea cum i se înşurubează în piept fiecare kilometru, iar bornele plantate pe margine dădeau senzaţia că îl iau peste picior…

Nu le băga în seamă. Mergea de multă vreme, nu mai ştia de când. Luni, ani… Anotimp după anotimp, din ce în ce mai aproape de orizont şi de fiecare dată din ce în ce mai departe. Dorise, poate, la începutul cursei sale misterioase, să fugă de un trecut ambiguu, de un prezent întunecat de tristeţi cotidiene sau de un posibil viitor cu care nu dorea să aibă de-a face. Acum nici el nu mai ştia care fusese ideea iniţială. Cert este că fusese, se născuse brusc, aşa cum vin ideile pe lume, fără moaşă, fără forceps, i se infiltrase în minte şi pornise la drum nesfârşit într-o oarecare dimineaţă de toamnă.

Chiar se comportase normal înainte de plecare, cumpărase ziarul de la chioşc, citise pagina mondenă, o parcursese şi pe cea sportivă, mâncase o gogoaşă cu gem de vişine, măturase frunzele din faţa porţii. Apoi lăsase mătura rezemată de gardul viu şi o luase agale, către centrul orăşelului. Din centru o cotise la stânga, pe bulevardul care ducea către periferie. Şi tot aşa, pas cu pas, până când orăşelul rămăsese în urmă.

Prima noapte dormise într-o pensiune ieftină, dar începând cu cea de-a doua pusese capul pe unde se nimerise. Chiar şi sub cerul liber dormise şi se mirase că visase aşa de frumos. Crezuse că ai vise frumoase numai dacă stai cu urechea pe nişte perne mari, pufoase şi te înveleşti cu cearceafuri apretate…

Drumul lung îi oferise destule surprize, înţelesese că viaţa se vede altfel dacă o parcurgi cu piciorul. Trăgea concluzii în timp ce mergea şi regreta doar că nu pornise la drum mult mai devreme…

Domnule, veţi întreba, dar unde mergea, totuşi? Şi s-a oprit vreodată din drumul său? A ajuns la destinaţie?

Cred că mai merge şi azi, din loc în loc, cu o scânteie de fericire în ochi. Asta a fost regăsirea sa, aş îndrăzni să spun, reîntâlnirea cu el însuşi, împăcarea cu sine printr-o călătorie nesfârşită. La un moment dat – se oprise în faţa unei benzinării şi băuse pe nerăsuflate o sticlă cu apă plată – le-a spus unor curioşi că ar prefera să fie îngropat în picioare la momentul adevărului. Aşa zicea despre moarte, că este momentul adevărului. Şi mi-a plăcut. Dar mai mult mi-a plăcut ideea de dus fără întors. Destinaţia nu contează niciodată.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

probabil

trăim
cu lejeritatea execrabilă
a celui care nu mai are nimic de pierdut
jemanfişişti ai propriei existențe
idolatrizând rateuri frumos ambalate

cântăm
sub duş
în fața altarelor sau la cârciumă
vocile noastre acoperă simfonii celebre
savantul divin a fost darnic
avem talent cu nemiluita
când nu ştim ce să facem cu el
arătăm cu degetul
spre ue spre stratul de ozon spre fisc

plângem
în pumni
facem concurență bocitoarelor
ne privim în oglindă
înjurăm cu năduf

murim
mimând drame existențiale
înainte de a ne vinde demnitatea la talcioc
organizăm şuşe intens mediatizate

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

dincolo

sunt vânătorul unor entități abstracte
tocmai eu
acela care protestează cotidian
împotriva tuturor vânătorilor lumii
şi strigă fără a fi auzit de nimeni
că n-am rămas de pe urma istoriei
decât cu foamea de a ucide

trupul meu
ca un câmp de bătălie
în care un ofițer de stat-major infatuat
înfige stegulețe colorate
prefigurând încă o ofensivă zadarnică

gândurile acestea
entitățile acelea abstracte
o partidă de vânătoare paradoxală
pe sub coroanele despuiate ale unor copaci
dintr-o pădure răsărită peste noapte

undeva
dincolo de scrâşnete metalice
dincolo de strategii perfide
cât mai departe de raza de acțiune a coasei uriaşe
o altă mamă îşi înveleşte pruncul
cu un cântec de leagăn

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

gânduri

gândurile acestea
înfăşurate
strânse într-o îmbrățişare
lungă
mută
ca şi cum ar dori să se ascundă
de o moarte a gândurilor

există aşa ceva?
eu cred că există

gândurile acestea
nu mai vor să fac loc altora
pe sub frunți se învălmăşesc
nori nărăvaşi
scăpați din chingi nevăzute

strânge-mă în brațe
suntem doar gânduri
vom aştepta împreună
o altă dimineață
o altă moarte
gândindu-ne

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

 

(Ne)Starea de Miercuri – „La fix”

Nenorocirea e că murim mai repede decât ar trebui. Totuşi, acest „ar trebui” ridică nenumărate semne de întrebare, aşa că, atunci când creanga de sub picioare este tăiată – de noi, de altcineva, de un destin atent la toate amănuntele pe care noi le trecem cu vederea -, ne iluzionăm cu ideea că am murit la momentul potrivit.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Dez)Ordinea de Zi – „Lupta împotriva corupţiei…”

Preşedintele va fi decorat, miercuri, în Germania (doar nu putea să-şi acorde singur decoraţii, eventual primindu-le din mâinile delicate ale Primei Doamne), pentru „lupta împotriva corupţiei”. Superb. Preşedintele se plimbă. Corupţia – blamată, ameninţată, luată la mişto, tracasată de ochii lumii – rămâne singura certitudine.

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE. Motive medicale, conform surselor oficiale. Contre prelungite cu Preşedintele Care Va fi Decorat (sau Decupat din Realitate, încă nu e foarte clar), conform altor surse. Plus „meciul” cu atotputernica doamnă Kovesi. Alegerile se apropie cu o falcă în cer şi cu una în pământ, fiecare parte îşi reconsideră poziţia şi păstrează aşi în mânecă. Rămâne de văzut cine va rămâne cu Jokerul. Sarabanda zvonurilor este în toi, se fac analogii, se desfac ipotezele precum foile de ceapă, se insistă asupra ideii că preşedintele vrea neapărat să guverneze cu guvernul său. De parcă acum ar guverna „în pat cu duşmanul”.

Chinezii insistă în „chinezăriile” lor şi au construit cel mai mare telescop sferic din lume. Noi nu ne găsim liniştea socială/politică nici cu lupa, însă ne dovedim a fi maeştri în tot felul de activităţi – de pildă cele care dau bine pe sticlă, în schimb nu vor fi puse niciodată în practică. Marian Munteanu vrea să demoleze toate clădirile cu risc seismic pentru a construi în locul lor alte blocuri. Chiar crezusem că îi va chema pe mineri pentru a planta panseluţe…

Ioan Gyuri Pascu s-a retras de pe scenă. Nu ştiu dacă se duce către o lume mai bună/mai rea – totul e interpretabil din acest punct de vedere –, însă vestea aceasta şochează, îndurerează şi transmite o dată în plus că viaţa trebuie trăită la intensitate maximă. În fiecare zi. Sau, aşa cum spune Woody Allen, „Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Într-o zi chiar o să ai dreptate”. Dumnezeu să-l odihnească pe Gyuri Pascu…

♣ Cristian Lisandru

Joc

Din lipotimii perfide îmi voi face sinecură
Şi voi scoate mari profituri, prăbuşindu-mă constant,
Prin melancolii profunde voi plăti spital şi cură,
Ca un fante imposibil, ca un june diletant.

Să vedeţi anomalie, voi trăi ambulatoriu,
Cu poem la oră fixă, tratament versificat,
Acceptând un imposibil diagnostic iluzoriu
Şi un inimaginabil adevăr calcificat.

Am să scot din analize doar statistici anormale,
Pas la pas cu glicemia voi efectua plimbări,
Mă vor întrema, iubito, doar confuziile tale,
Iar din marile răspunsuri voi concepe întrebări.

Spre mirarea absolută a bolnavilor din lume
Eu voi face haz de moarte, de cangrenă şi by-pass,
Am să dau durerii mele o adresă şi un nume,
Spre-a afla posteritatea că am fost şi am rămas.

La congrese medicale voi constitui reclamă,
Mă vor studia continuu, înainte de bufet,
Unii îmi vor spune viaţă, unii îmi vor spune dramă,
Alţii vor lua din mine mostre pentru zaiafet.

Se vor scrie disertaţii, se vor ţine lungi discursuri,
Sub luminile uimirii am să fiu solicitat,
Despre marea mea putere se vor scrie nişte cursuri,
Iar eu le voi da cu tifla, muribund resuscitat.

De vor întreba savanţii cum trăiesc, deşi-s pe moarte,
Am să le vorbesc, iubito, despre tine, despre dor,
Le voi da autograful pe o viitoare carte
Şi apoi le voi transmite că n-am niciun chef să mor.

♣ Cristian Lisandru (2011)

leto-solnce-rechka-zelen

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: