NOU – Cristian LISANDRU – “De-ale chefliilor”

203 pagini – proză umoristică scrisă în perioada aprilie 2009 – octombrie 2011.

Coperta este realizată de Geanina Lisandru.

Cei care doresc să intre în posesia volumului sunt rugaţi să trimită un mail la office.literatura@gmail.com.

This slideshow requires JavaScript.

MĂRŢIŞOR – “Eliberarea prin iubire”

“La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi”
Adrian Păunescu – “Antiprimăvara”

Tuturor doamnelor şi doamnişoarelor, un mărţişor virtual şi toate gândurile mele bune.

Iar pentru tine, Geanina, sufletul meu…

Pătimaş, aşa cum a fost sufletul meu din prima zi în care parcul Cişmigiu ne-a unit pentru totdeauna, aproape mirându-se de dragostea noastră ideală care a dat cu tiparele de pământ. 

Datorită ţie, dragostea EXISTĂ. RESPIRĂ. EU sunt cel care recunoaşte că a (re)înviat prin IUBIRE. Doar ea ne ţine inimile-n palme.  Mă plec respectuos în faţa grijilor pe care (mi) le porţi. 

turistu.ro

Iubire să fie, cu mult peste normă,
Dar cine impune iubirii barem?
Să nu vă transmiteţi un zâmbet de formă
Şi faceţi din viaţă proiectul suprem.

Trăiţi mângâierea în orice secundă,
Să fie dorinţa un nou laitmotiv,
Lăsaţi-vă prinşi în trăire fecundă,
Primiţi sentimentul ca veşnic motiv.

Sunt crize multiple, statistici străine,
Mirări şi acuze, decepţii şi rugi,
Priviri duşmănoase, concepţii haine,
De toate acestea nu ai cum să fugi.

Dar prindeţi frumosul cu palmele goale,
Metafora firii vă strigă, urlând,
Iubiţi existenţa, cu grijile sale,
Cu dramă, cu zâmbet, cu glas şi cu gând.

Ne curge pe umeri, fatal, conjunctura,
Bătrâni în durere, copii lepădaţi,
Dansează pe scenă orgoliul şi ura,
Dar şansa din urmă, iubirii s-o daţi.

Nu fiţi insensibili când versul vă cere
Să-l puneţi în inimi, cu grijă şi chin,
Deasupra tristeţii şi peste durere,
Vă chem la iubire, cu sufletul plin.

Cristian LISANDRU

Din volumul “Pledoarie pentru salvarea lacrimilor”

Firesc…

Moşu`

“Băteau câinii şi urlau clopotele!
Ce clopotar o fi avut atâta prezenţă de spirit să tragă de limba câinilor?”
Leonida Neamţu - “Casa Isolda sau cutremurul”

ciobani.ro

… Pe Moşu` îl întâlnise printr-o provocare frumoasă a destinului, aşa cum se întâmplă de multe ori în viaţă, atunci când cauţi cu înfrigurare un suflet de om şi descoperi, stupefiat, că pornisei pe o cărare greşită, fără să îţi dai seama de asta.
Ciobanii îi spuseseră că la stâna aceea nu mai era loc pentru alt câine, iar ghemotocul cu blană îl pironise cu ochi limpezi, ca şi cum ar fi ştiut dinainte că un om urma să vină de niciunde pentru a-l duce departe, într-o altă viaţă.
Plecaseră împreună, în timp ce baciul îi strigase să fie sănătos, un om şi un căţel mult prea mic pentru a înţelege că numele abia primit avea să stârnească, de fiecare dată, zâmbete ironice. Moşu`.
Se opriseră pe malul unui pârâu care brăzda panta înverzită, desfăcuse traista şi îl îmbiase cu o bucată de mămăligă. O hăpăise cu poftă, ca şi cum tocmai asta aşteptase de atâta vreme, apoi sărise în apă şi, printre lătrături ascuţite, lipăise seva incoloră a muntelui, aruncându-i din când în când chemări provocatoare.
De atunci nu se mai despărţiseră…

Într-o iarnă – Moşu` crescuse, se împlinise, zbârlea o coamă ţepoasă atunci când se înfierbânta sau după ce adulmeca în aer miros de pericol – plecase să taie lemne în pădure, se lăsase dus de gânduri în timp ce lovea cu toporul în carnea unui trunchi bătrân, iar lama plecase dintr-o dată într-o parte, dornică de sânge, descriind un arc de cerc care se proptise, dureros, în fluierul piciorului. Rana nu fusese adâncă, dar nici nu putuse să plece de-acolo câteva ore bune.

Câinele îi linsese piciorul, culcat lângă el, lătrând din când în când, ca şi cum ar fi transmis un semnal către inima pădurii, iar când fusese găsit de un pădurar ieşit la vânătoare nu putuse decât să îngaime că fără  Moşu` ar fi rămas în zăpadă, răpus de răsuflarea îngheţată a gerului, încetul cu încetul.

Întâmplarea ajunsese departe, purtată din gură în gură, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, iar Moşu` începuse să fie privit cu alţi ochi chiar şi de aceia care nu puseseră niciodată un mare preţ pe eventuala deşteptăciune a unui patruped. Câinele e bun să stea în lanţ şi să latre atunci când dau lupii sau hoţii, spuneau, clătinând din capete, dar ideea de felcer cu blană îi luase pe toţi prin surprindere. Şi nici nu o puteau ascunde, chiar dacă trăgeau căciulile pe ochi şi priveau pieziş către animal. Moşu` dădea din coadă, le auzea vorbele şi părea că le înţelege pe toate. Dar nu se supăra. Cu botul pe labe, îşi privea stăpânul fix în ochi, numărând paharele sau ciulind urechile atunci când vreun sătean ridica vocea şi suduia viaţa grea.

*

Bărbatul se opri pentru câteva minute pe marginea drumului. Puse traista alături, apoi, aşezat turceşte, aprinse o ţigară, pufăind alene, iar Moşu` îl privi întrebător, ca şi cum ar fi vrut să ştie de ce are timp de răgaz un om care doreşte cu tot dinadinsul să înceapă o călătorie. Un om care pare decis să lase satul în urmă, să se urce în tren şi să se ducă departe, cât mai departe. Abandonându-şi până şi câinele.

Dădea din coadă, iar limba îi atârna într-o parte. Din când în când, ridica botul în aer, trăgând pe nări aerul tare al dimineţii.

 Cristian LISANDRU