Căutare

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări…

bărbatul

pe drumul acela
sfâşiat de şleauri
trecea o căruţă cu coviltir
bărbatul de pe capră ducea universul pe umeri
atâta greutate îl gârbovise
fără să îşi dea seama
avea o pălărie
cu boruri mari
ca şi cum ar fi dorit să se ascundă de lume
biciul din mâna lui părea un şarpe
negru
mort
numai coamele cailor răspundeau vântului

din când în când
captiv într-o agonie interminabilă
şarpele se trezea la viaţă
şuierându-şi disperarea

♣ Cristian Lisandru (2012)

sursa foto – goodfon.ru

dragoste

un câine muşca din lună
pe dealul ţintirimului
noaptea se tăvălea prin iarbă
ca o ibovnică depravată
dornică de dragoste

mirosea aţâţător
a fân şi a dezmăţ nocturn
cu sfârcuri strânse între dinţi
vămuite
supte de vlagă

dinspre munţi
se prăvăleau nori mari
încălecaţi de fantomele haiducilor

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

înțeles

înțelesurile au obiceiul pervers
de a fugi
atunci când dorim cu tot dinadinsul
să le smulgem fară milă
misterioaselor întâmplări indescriptibile

încifrate tandrețuri pe sub aripi de lilieci
presupuse interpretări
omniprezente unduiri de frază
mai aproape cu un geamăt
noaptea aprinde stele
răbdarea-i matusalemică
are şi ea un înțeles ascuns

enigme dulci
cochiile unor melci plecați de-acasă
ceea ce nu poate decât să ne mire
mirările se întrepătrund
atunci când răsfir neînțelesuri
rămân în mine răspunsuri îmbrățişate

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

În jurul focului

Înserarea atârnă albăstruie printre crengile copacilor, iar Ochelaristul se trage mai aproape de mine, urmărit de privirea circumspectă a Motanului.
– Ar fi bun un foc de tabără, nu?
Vocea subțire – dar încărcată de o efervescentă, indiscutabilă dorință copilărească – a puştiului îl determină pe Iepure să-şi întrerupă pufăiala cu accente meditative.
– Iată o idee de-a dreptul extraordinară, dragii mei, motiv pentru care…
– Motiv pentru care…, îl imită, batjocoritor, Motanul Albastru, însă Iepurele trece cu uşurință lăudabilă peste afront.
– … vom strânge vreascuri. Cu toții, doar suntem o echipă, nimeni nu este scutit de muncă, de altfel una lejeră. Pădurea-i plină de vreascuri, aceasta-i legea naturii, însă trebuie să ne mişcăm cât mai repede, pe-aici întunericul coboară, aş putea spune, precum lama unei ghilotine.
Motanul Albastru îl avertizează pe puşti:
– Nu-ncerci să te uşcheşti, da? Sunt multe lighioane printre copaci, cu sau fără ochi fosforescenți, cu sau fără solzi, blană, dinți şi gheare extrem de ascuțite. Pofticioase cum nu s-a mai văzut. Toate ies la vânat odată cu întunericul. Care cade precum lama unei ghilotine, precum a spus Iepurele cu viziuni cel puțin ciudate. Ce mai comparație… Sunt surprins, totuşi, de amabilitatea personajului, aş fi fost tentat să cred că are tendința de a evita munca fizică.
Pornim în direcții diferite, pierzându-ne printre copaci, Ochelaristul preferând să se țină după mine. Îl las în pace, cu toate că mă încearcă gândul de a-l muştrului pentru faza cu acadeaua. Dar, văzându-l cum adună vreascuri cu simț de răspundere, zâmbesc şi îi urmez exemplul. Nu foarte departe de noi, Iepurele îi strigă Motanului să nu se rătăcească, iar felina fluieră în semn de dispreț. În jurul nostru, vorbindu-ne într-o limbă încă neînțeleasă, pădurea foşneşte ademenitor.
După un timp, aşezați în jurul unui morman de vreascuri, privim unii către alții.
– Nu aprinde nimeni focul? întreabă puştiulică.
– Credeam că ştii tu vreun procedeu aparte, se avântă Motanul ca şi cum exact acest moment ar fi aşteptat. La cât ai citit… Dacă erai singur ce făceai?
– Loveam două pietre până scoteau scântei.
– Sau frecai un băț până îți cădeau ochelarii de pe nas. Iepure, chestiile astea chiar funcționează sau totul e o minciună sfruntată?
– Funcționează, Motanule, însă numai dacă îți doreşti cu adevărat. Până atunci, te rog, scoate o brichetă. La câte buzunare ai, sunt sigur că dăm şi peste aşa ceva.
– Dar tu cu ce-ți aprinzi pipa?
– E o pipă aparte, colega, se aprinde singură.
Pescuiesc o cutie de chibrituri dintr-un buzunar, înainte ca Motanul să dea vreun alt răspuns ironic. Ochelaristul mă trage de mână:
– Pot eu?
De data aceasta, Motanul e pe fază şi nu ratează ocazia:
– Copiii nu au voie să se joace cu focul. Vrei să dai foc pădurii sau să faci pipi în pat? Potoleşte-te!
Sub privirile resemnate ale Ochelaristului, scapăr un chibrit, îl introduc sub grămada de vreascuri şi, mai repede decât aş fi crezut, observ o flăcăruie care devine din ce în ce mai mare. Ochelaristul bate din palme:
– Uraaaa! Acum ne aşezăm în jurul focului, precum indienii, spunem poveşti şi mâncăm.
– Aş prefera să mâncăm mai întâi, țâcă, intervine Motanul Albastru. Iepure, cum stăm cu proviziile?
– Suntem privilegiați, Motanule. Câțiva covrigi, doi morcovi, patru bomboane mentolate, un pachet de biscuiți şi gumă de mestecat. Plus acadelele speciale.  Ce preferi?
– Să fac foamea.
Iepurele mustăceşte.
– Există şi conserve de ton… Motanule, ai uitat unde suntem? Lumea dintre Vise are grijă de noi, aşa după cum şi noi avem grijă de ea şi de personajele sale…
– Aşa mai vii de-acasă, prietene, n-am niciun chef să vânez la ora asta… Ceva slăninuță nu există? Ce-aş mai perpeli-o deasupra focului! Pe urmă, cu burta plină, pot asculta chiar şi o poveste. Căutătorule, eşti un bun povestitor? Sau încă nu ți-ai revenit complet după acadeaua puştiului?
Ochelaristul arborează un zâmbet generos, însă are şi privirea unui copil pe care nu te-ai putea supăra niciodată. Îi ciufulesc părul.
– Fără resentimente, puştiulică, ai tu ceva care mi te-a făcut simpatic din prima clipă…

♣ Cristian Lisandru

Sărbători fericite alături de cei dragi! ☺☺☺

sursa foto – goodfon.ru

Amintiri cu tata

Tata sforăia pe canapea, eu tastam ca un disperat decis să nu spună nimic în prea multe cuvinte, pe urmă i-am strigat tată, mă deranjezi, du-te în camera ta, s-a trezit, s-a ridicat, s-a dus fără cuvinte – părinții, îmbătrânind, ne lasă nouă cuvintele -, când s-a dus de tot, neîntorcându-se din cer,  m-am certat fiindcă mă deranjase sforăitul tatălui meu…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

dincolo

sunt vânătorul unor entități abstracte
tocmai eu
acela care protestează cotidian
împotriva tuturor vânătorilor lumii
şi strigă fără a fi auzit de nimeni
că n-am rămas de pe urma istoriei
decât cu foamea de a ucide

trupul meu
ca un câmp de bătălie
în care un ofițer de stat-major infatuat
înfige stegulețe colorate
prefigurând încă o ofensivă zadarnică

gândurile acestea
entitățile acelea abstracte
o partidă de vânătoare paradoxală
pe sub coroanele despuiate ale unor copaci
dintr-o pădure răsărită peste noapte

undeva
dincolo de scrâşnete metalice
dincolo de strategii perfide
cât mai departe de raza de acțiune a coasei uriaşe
o altă mamă îşi înveleşte pruncul
cu un cântec de leagăn

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Dez)Ordinea de Zi – „Eterna şi fascinanta fraudă”

S-a iscat o altă vijelie, taman când soarele cu toane primăvăratice inducea bună dispoziție generală, iar calendarul declanşa săptămâna patimilor. Sau a cumpărăturilor haotice, chestie de perspectivă/portofel. Alegerile din 2009 – țineți minte momentele, nu pot fi uitate atât de uşor, un fleac, i-am ciuruit, țopăiala lui Geoană, Mihaela, dragostea mea!, voturile din diaspora – au fost fraudate. Şi asta o spune nimeni altul decât analistul/consilierul/denunțătorul/suspectul (inculpatul?) Dan Andronic, ăl mai tête-à-tête cu marinerul de-a prins două mandate la Cotroceni, s-a ales parlamentar de-acuma şi declară că el oricum n-a ştiut nimic despre vreo fraudă, însă dacă fost atunci trebuie să se lase musai cu cătuşe. Cei vizați? Oamenii din Umbra Marinerului – Coldea, Kovesi, Maior, Tobă, ei şi-ai lor.

E superb. Nu reuşim să privim niciodată înainte. Privim doar înapoi (cu mânie, aducându-ne aminte de interesantul film), iar probabilitatea de-a afla ceva sau de-a mai rezolva ceva tinde spre zero, cu sau fără comisia de control al SRI. Sau controlată de SRI, încă nu s-au pus toți de acord, părerile sunt împărțite, unii hăis, alții cea.

Acum se vorbeşte, din nou, despre iertarea păcatelor şi despre întoarcerea obrazului. Esențial rămâne doar faptul că ăştia ne-au întors doar curu’, de-a lungul timpului, extrăgându-şi liniştea financiară din neliniştea națională. Pentru noi, putem spune, nu au existat decât săptămâni ale patimilor.

Pe de altă parte, despre legea salarizării încă se discută, Dragnea a fost la pescuit de ştiuci, alături de Grindeanu – şi trebuia să le pupe, dar el nu le-a pupat, iar gurile rele afirmă că nici nu le-a trimis înapoi în mediul acvatic, ci direct în tigaie -, Ghiță e aşteptat în continuare la portiță, Victor Ponta are explicații pentru orice şi pune sare pe rănile PSD sau direct pe coada preşedintelui de partid, iar glumițele răsuflate sunt exact frecția la piciorul de lemn al unei democrații balcanice originale.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Eu sunt…

întâmplarea, pata de vin rămasă pe masă în urma petrecerii, paharul spart, noaptea luată de la capăt, atunci când cad pleoape, ca o cortină, peste amintiri din cel mai apropiat viitor, descătuşarea unor trăiri către care te îndreptai cu gândul doar atunci cănd erai singură cu dorințele tale şi, atentă să nu se deschidă uşa, îți mângâiai fantezii aşa-zis interzise (fiindcă semnul aceasta – interzis – e doar o slăbiciune indusă de cei mai slabi dintre slabi, acei impotenți tributari frustrărilor cotidiene şi, mai ales, nocturne), frigurile acelea, pielea de găină, tremurul, temperatura crescândă, fluturii – din stomac sau cei pe care îi vedeai cu ochii închişi, cu sfârcurile întărite, gemând auzită numai de tine? – cu aripi multicolore, răsfirând universuri miniaturale abstracte, absolutul, jena, ruşinea, echivocul, nerăbdarea, spaima, boala, viața, iluzia, bărbatul, tortura, plăcerea, resemnarea, aşteptarea, cearşaful mototolit, muşcătura, buzele sângerii – sângerând?-, orgasmul, coşmarul, degetele umede, ruşinea, bucuria, împlinirea, murmurul ploii, țipând, suspinând, oftând…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Echipa e completă

Văd ca prin ceață, iar vocile din jurul meu sunt mai mult un zumzet din care reuşesc, concentrându-mă – tâmplele zvâcnesc de parcă nişte spiriduşi ascunşi în cutia craniană au înființat o trupă de percuție -, să smulg doar unele cuvinte. Licoare, tentativă, vis permanent, muştruluială, leşin, moment oportun… Încetul cu încetul, însă, realitatea începe să capete contur. Motanul Albastru se află în fața mea, mă priveşte nerăbdător şi oarecum curios, asta în timp ce realizez că sunt aşezat în fund, sprijinit de un copac. Din stânga aud vocea cu inflexiuni molatice a Iepurelui:
– Cred că licoarea îşi face efectul, Motanule, începusem să cred că a expirat şi vom înregistra un eşec usturător.
– E preparată acum o lună şi trei zile, n-avea cum să expire. Nu sunt indolent. Poți să spui orice despre mine, câte-n lună şi stele, dar indolent nu sunt.
– Încă puțin şi îl pierdeam…
– Şmecherul ăla mic avea acadele prin toate buzunarele. I le-am confiscat, le-am pus la păstrare, nu ştii niciodată când îți pot fi de folos.
– Nu l-ai legat prea strâns? E un copil, totuşi…
– Să zică mersi că nu i-am tras pantalonii în jos pentru o bătaie straşnică. O merita cu prisosință. Acadele pentru Amnezie – aşa le zice, mai că-ți vine să-l pupi pe obrajii bucălați şi să-i susuri mânca-l-ar nenea de geniu minor… 
Tuşesc. Motanul Albastru introduce o sticluță – sticlă albastră, de ce nu mă mir? – într-unul din buzunarele vestei.
– Bine-ai revenit printre noi, Căutătorule! Soarele străluceşte, pădurea ascunde mistere nenumărate, lumea dintre vise te primeşte cu brațele deschise. Ştii cine suntem sau ăla micu’ a reuşit să-ți şteargă memoria cu o gumă invizibilă?
– Tu eşti Motanul Albastru, iar partenerul tău din Patrula Viselor e Iepurele. Pantaloni galbeni, bretele portocalii, fumează pipă, nu bea decât suc de morcovi. Tu eşti amator de bere.
Se aude vocea Iepurelui:
– E ok. Are şi ceva ironie la purtător, asta-i de bine. A scăpat ca prin urechile acului… Îşi revine. M-am liniştit. Nu mai sunt la prima tinerețe, palpitațiile îmi dau de furcă.
– A scăpat de necaz fiindcă ți-am zis să nu-l pierdem din ochi, Iepure. Asta o dată. Şi, motivul numărul doi, fiindcă am întotdeauna licoarea. Nu plec nicăieri fără ea. Mai ales atunci când trebuie să dau o raită prin Lumea Viselor.
Simt că îmi pocneşte fruntea.
– Ce mi-ai dat să beau? Mă doare capul îngrozitor.
Motanul Albastru duce laba la tâmplă, în semn că e bine „mobilat” şi pot avea încredere în el.
Licoarea Amintirii. Mă rog, numele nu e încă oficial, mai lucrez la el, trebuie să fie unul de impact. Abia atunci îl voi omologa. Lacrimi de dragon îndrăgostit, trei fire din coadă de motan tărcat, mustăți de focă, salivă de cățel, neapărat rasa Westie, apă scursă pe frunză de stejar, imediat după ultima ploaie de vară, o pană de cuc şi o legătură de păpădii. Se fierbe totul la foc mic şi se dansează în jurul ceaunului. A nu se bea mai devreme de o lună de la preparare, efectele secundare pot fi răvăşitoare.
Mă ridic şi mut privirea către Iepure. Se abține cu mare greutate să nu izbucnească în râs.
– Îți bați joc de mine, Motanule?
– Fireşte, crezi că mustăți de focă se găsesc pe toate drumurile? Pui întrebări puerile în loc să-mi mulțumeşti pentru că i-am venit de hac Ochelaristului malefic. Licoarea e magică, evident că dacă îți spun rețeta va trebui, iartă-mi clişeul, să te ucid.
Întinde o labuță, indicându-mi direcția în care trebuie să privesc.
La câțiva metri distanță, legat de un copac, Ochelaristul îmi aruncă priviri îmbufnate. Simt că explodez:
– Ai legat un copil de un copac? Atât te duce mintea de felină vorbitoare? Ai auzit de Protecția Copilului?
– Pardon, ăsta nu-i copil, e doar un drăcuşor împielițat care trebuie să învețe – cu forța, dacă e nevoie – ce e buna purtare. A parazitat prea multă vreme Lumea Viselor, s-a terminat cu toate capcanele lui. Punct.
– Eliberează-l imediat!
– N-am chef. Nu mai vrei o acadea?
Alerg către copac şi apoi mă străduiesc să desfac cât mai repede nodurile frânghiei. Ochelaristul are lacrimi în ochi, însă mă apostrofează:
– Numai tu eşti de vină! Tu! Tu!
Motanul Albastru se apropie, urmat de Iepure.
– Țâcă, nu te mai scap de sub control. De-acum faci echipă cu noi, n-ai de ales, iar dacă nu eşti cuminte vei ronțăi toate acadelele alea. Uiți toate cărțile pe care le-ai citit. Ce zici?
Țipetele încetează ca prin farmec, iar Iepurele îşi aprinde pipa.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: