Gura lu` Ainştain – „Vise”

sobaka-vzglyad-drug-7214În ultima vreme ma cam prins în laţ o lene dasta ca o caracatiţă fără milă şi înţelegere, numi dă drumu şi pace, că mia şi zis unii, ieri, ce e bă Ainştaine, ai draci pă tine? Că parcă eşti oaia aia paranormală dân meoriţa, neci ţuica nuţi mai place, neci parizeru cu pâine franzelă. Poate mori dracu, aşa mia zis, mai ales că să moare pă capete în ultima vreme şi oameni cu nume rămâne doar în ferpare. Parcă aşa le zice la astea unde să scrie cine a murit sau poate am luato io pă arătură. Io no să am ferpar, ştiu io sigur, poate doar vreo coroană ofilită dacă o avea boşchetarii bani pentru ea. Da mai bine iar bea pă toţi banii în onoarea mea, în memoria mea, în ciuda mea. Că io o să fiu cam cu oftică pă mine la momentu cu pricina, îmi place veaţa asta, cu tot cu lenea dă pă ea. Aş unge veaţa pă pâine, zău, să muşc dân ea, că nu mă mai satur. Chiar dacă nam nici daia, nam nici daia, în general nam nimica, ce e pă mine e şi în şifonier, frigideru plânge pă limba lui, creşte teancu cu facturi.

Ce să vă spui io acu, că nu neam mai cetit dă mult, nam avut loc în şchemă. Şi oricum nam io multe dă spus. Că călătorii pân ţări ecsotice ar avea ce să bălmăjască paci, ar pune şi poze cu culori pă ele, ca să vă ia ochii, da io care stau numa în raza cârcimii nu am decât naşparleli dă cartier şi blogtroter nam cum să fiu. Bagateli. Zic şi io fapte cu diverse, da fără suspans. Să mai bate unii, să împacă, bem şi noi cu ei, că aşa e lampăcare, dastea cu petreceri. Şi mai iese de un mic, dă o ţuică prelungită până în creerii nopţii. Na zis eugen barbu că veaţa e o panoramă? Era scris în cartea aia cu bagabonţi adevăraţi, groapa să numea, mea plăcut mult, e cartea mea dă căpătâi, pă bune. O am şi acasă, pasta no vând nici dacă mor dă foame. Boşchetarii mei dă dân umerio ca proştii, că na cetitio, da crez că leo cetesc io întro seară şi când o vedea căncepe cu zaruri şi cu ţuici să vezi ce bucuroşi are să fie şi să va uita la mine cu felinarili belite. Nici unu nu va mai mişca dân urechi. Şi o să curgă ţuicili pă capu meu de nu să poate. Ăsta e un vis deal meu, da visele face şi ele parte dân veaţa noastră dă oameni normali. Nu poci să crez că voi nu visaţi. Mai cu coşmaruri, mai cu vise erotice, mai cu sociale, mai cu alea, mai cu alea. Tot prostu visează, io de ce aş fi mai altfel? Unii e cu magie la ei şi ceteşte în vise, sau ştie ei cei cu visele tale, habar nam cum face, poate are cărţi cu vise, poate are har, poate are dar, poate nare habar da te prosteşte şi tu crezi. Şi zice ăştia ce se va petrece cu tine dacă ai visat nu ştiu ce. Chesti, tresti, dastea.

E bine să visezi, te mai rupi dă realitate, faci şi tu figuri în visele tale, umbli ca cocoşu în curte. Că pă urmă deşchizi ochii şi e altă mâncare dă peşte. O iei dă la cap. Co ţuică, eventual, că altfel nu vezi bine cum te ia realitatea la şuturi.

Vă salut cu reşpect. Aveţi grijă dă visele voastre, poate să împlinesc.

Ainştain

♣ Cristian Lisandru

subtilitate

am intrat cu toţii în metastaza subtilităţilor
nimeni nu înţelege ce vrea să spună celălalt
dă din cap ridică sprâncenele spune ok
părem interesanţi când debităm enormităţi
cu o patimă nebună
decupaţi din x-files sau millennium
în house of cards se înjură fără perdea uneori
înainte ca ipocrizia cu guler alb
să îşi taie partea leului
până la omuleţii verzi rămân doar preţiozităţile inutile
plus limba de lemn a politrucilor fără frontiere
am uitat să vorbim normal
suntem neoameni de ce ne-am mira
răsare un genial din fiecare paranteză
adunăm mulţimi pentru a descoperi  acelaşi rezultat
zero
fiecare individ se satură
cu propria gaură de la covrig

♣ Cristian Lisandru

(Ne)Starea de Marți – „Victime. Nu neapărat colaterale…”

Păsări de pradă. Prădătorii, tocmai pentru a respecta definiția, fac în aşa fel încât caută să îşi respecte blazonul. Totuşi, e greu să fii prădător, imaginea asta de forță se întreține prin muncă asiduă, nu e la îndemâna oricui. Ştaiful cere sacrificii, nici măcar foamea nu e atât de pretențioasă. Cercuri concentrice, privire ascuțită, o fâlfâire continuă, lupta împotriva curenților de aer, intemperii pe nepusă masă etc. Nu despre asta era vorba. Păsări. Pradă. Prădător. Victimă. Poate că şi victima are partea ei de vină în toată afacerea/povestea aceasta mai mult sau mai puțin siropoasă. Prea ne victimizăm ca şi cum nu am fi altceva decât nişte şoricei amărâți, vulnerabili din născare, vânați din cer de un ochi nemilos. Cu cioc. Sateliții nu intervin, ei urmăresc – conform graficului, conform softului – drumul şoricelului respectiv şi, orice s-ar spune în prime-time, viața (tuturor, chiar şi a amărâtului de şoricel) merge mai departe. Ulterior, însă, aflăm că şoricelul avea bube în cap, anturaj dubios, planuri perverse, motiv pentru care nu mai poate fi chiar victima aceea ce smulge lacrimi fără număr unor gospodine excesiv-sentimentale (sur)prinse între două telenovele şi-un rântaş. Păsări de pradă. Cuvinte. La început era Cuvântul. Da. Noi am reuşit performanța de a ne vâna unii pe alții prin cuvinte, iar înjurătura s-a aşezat la locul ei. Piatră de temelie. Cheie de boltă.

♣ Cristian Lisandru

 

sursa foto – goodfon.ru

(Dez)Ordinea de Zi – „Lupta împotriva corupţiei…”

Preşedintele va fi decorat, miercuri, în Germania (doar nu putea să-şi acorde singur decoraţii, eventual primindu-le din mâinile delicate ale Primei Doamne), pentru „lupta împotriva corupţiei”. Superb. Preşedintele se plimbă. Corupţia – blamată, ameninţată, luată la mişto, tracasată de ochii lumii – rămâne singura certitudine.

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE. Motive medicale, conform surselor oficiale. Contre prelungite cu Preşedintele Care Va fi Decorat (sau Decupat din Realitate, încă nu e foarte clar), conform altor surse. Plus „meciul” cu atotputernica doamnă Kovesi. Alegerile se apropie cu o falcă în cer şi cu una în pământ, fiecare parte îşi reconsideră poziţia şi păstrează aşi în mânecă. Rămâne de văzut cine va rămâne cu Jokerul. Sarabanda zvonurilor este în toi, se fac analogii, se desfac ipotezele precum foile de ceapă, se insistă asupra ideii că preşedintele vrea neapărat să guverneze cu guvernul său. De parcă acum ar guverna „în pat cu duşmanul”.

Chinezii insistă în „chinezăriile” lor şi au construit cel mai mare telescop sferic din lume. Noi nu ne găsim liniştea socială/politică nici cu lupa, însă ne dovedim a fi maeştri în tot felul de activităţi – de pildă cele care dau bine pe sticlă, în schimb nu vor fi puse niciodată în practică. Marian Munteanu vrea să demoleze toate clădirile cu risc seismic pentru a construi în locul lor alte blocuri. Chiar crezusem că îi va chema pe mineri pentru a planta panseluţe…

Ioan Gyuri Pascu s-a retras de pe scenă. Nu ştiu dacă se duce către o lume mai bună/mai rea – totul e interpretabil din acest punct de vedere –, însă vestea aceasta şochează, îndurerează şi transmite o dată în plus că viaţa trebuie trăită la intensitate maximă. În fiecare zi. Sau, aşa cum spune Woody Allen, „Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Într-o zi chiar o să ai dreptate”. Dumnezeu să-l odihnească pe Gyuri Pascu…

♣ Cristian Lisandru