Caută

Cristian Lisandru

festina lente – prin(tre) cuvinte

(Ne)Starea de Miercuri – „3D”

Propriu-zis, într-o nevolnicie mai mult sau mai puțin regizată, lumea se dă de-a berbeleacul, iar aplauzele celor de pe margine (nu neapărat ale marginalizaților, aceasta fiind o cu totul altă discuție) întregesc atmosfera de fanfaronadă mondială.

Ni se transmite, subliminal, că e ok sau că trebuie să fim veseli pentru că – în pofida tuturor dezastrelor – există pastă de dinți-minune, alifie-minune, parfum-minune, stimulator sexual-minune sau pilulă-minune.

Da. Totul e ok. Iar ochelarii de cal sunt 3D.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

dimineaţă

noaptea se îndepărta smerită
avea stele stinse pe umeri
zorii se ţineau scai de ea
ca o trenă
dimineaţa ne atingea rece
sfârcurile tale îmi înţepau palmele
te priveam în ochi descoperindu-mi nesomnul
în timp ce soarele ne făcea semne
agăţat de orizont

♣ Cristian Lisandru

foto – arhiva personală

Văzându-te…

Trag un tramvai de jucărie pe o linie imaginară, iar bulevardul se întinde în fața mea, separând blocuri conice şi înfigându-se într-un orizont umbrit de nori care întruchipează ființe din alte lumi. Îmi dau seama că sunt singur, broboane de sudoare mi se preling pe față, albul şi negrul dețin o supremație apăsătoare.

Sunt în vis. Curios, îmi aduc aminte de un Iepure cu pantaloni galbeni susținuți de bretele portocalii – cunosc culorile/nu pot vedea culorile -, însă habar nu am de ce trag după mine un tramvai de jucărie. Luciditatea din vis (asta ştiu, asta nu ştiu) mă pune pe gânduri, semnele de întrebare înlocuiesc stâlpii de telegraf. Clipesc şi semafoare în intersecțiile prin care trec, încerc să îmi imaginez culorile corespunzătoare, renunț în clipa în care te văd traversând, grabită, la doar câțiva metri în fața mea. Părul strâns în spic, pardesiul negru, privire fixată pe direcția înainte. Vreau să ajung mai repede la tine, bulevardul vălureşte – seamănă cu o mare tulburată, nerăbdătoare să atingă țărmul pentru a depune cochilii pe care le vor strânge copiii extaziați, romanticii sau colecționarii obsedați -, tramvaiul de jucărie devine din ce în ce mai greu. Privesc peste umăr. Un tramvai care creşte sub ochii mei. Monstru metalic în alb şi negru.

Fireşte, aş putea încerca să te strig, să te rog să mă aştepți pentru a râde amândoi de un astfel de vis absurd. Dar renunț. Am trăit deja prea multe vise (absurde) în care cuvintele mi se împotrivesc cu înverşunare, iar sunetele dispar ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată. Sau, dacă au existat, au fost absorbite – ar fi oare posibil? – de un burete uriaş.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

(Dez)Ordinea de Zi – „Banalități”

Car’vas’zică ungurii au înşfăcat diplomatichia de coadă şi au ascuns-o pe sub fustele mini ale unguroaicelor nurlii cu ajutorul cărora fac lobby prin paturile celor are au ceva de spus în politichia mondială. Chiar şi cu pantalonii în vine, între două poziții şi inerentele pilule albastre. Faptul că diplomații unguri n-au avut „liber” la participare – vezi parada de 1 Decembrie – nici nu trebuie sa mire pe cineva. Fleoşc!  Aşa cum nu miră condescendența lu’ Iohannis – vezi strângerea de mâna cu Băse – sau faptul că nu s-au mai depus coroane la Arcul de Triumf – excepție făcând, fireşte, (prea)mândrul preşedinte. E cu paranghelie, de ce ne-am mai aduce aminte şi de morți? Şi să depună coroane şi adversarii? Să vină – ☺ – Tăriceanu? Nu merge. 

Înregistrez doar triumful jenant al unor sictiriți roşii/albi/verzi care nu ne înghit nici cu gulaş, mişcarea naturală incontestabilă a unguroaicelor şi – o, Werner! – zâmbetul superior al acestui preşedinte care judecă aşa cum doreşte, când doreşte şi lângă cine doreşte.

Plus mustăcioara lui Dragnea şi eternele referiri religioase ale Gabrielei Firea, pe primul imaginându-mi-l exclusiv pe lângă sfârâindele grătare ale partidului sau la tăiatul porcului (cu ceşcuța de țuiculiță fiartă între deşte), iar pe doamna primăriță aprinzând lumânări. Când trebuie. Şi când nu.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – Ziarul de Argeş

Mihai Eminescu – „Eşti în țara…”

Eşti în ţara berei mândre şi-a cârnaţilor cu piele,
Eşti în sânul măslinoasei şi brigandei d-azi Elade;
La muscal vii şi la turcul ce domneşte multe neamuri,
Eşti în patria musteţii iubitoare de pomade.
Ba, tu eşti în România, căpătâiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos şi ţi se şade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu şi datorie
Ş-unde vita cea străveche de român ce-l sudui, bade,
Poartă-n spatele nătânge pe-orişicare-i vine-n minte
Să clocească-a lui seminţe pe-ăst popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fără de milă, făr’ să-ţi pese, spre-a te-ntoarce
Înstărit în a ta ţară, să trăieşti din aste prade.
Unde fiii proprii ţări îi sug măduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri şi parade,
Numai limba strămoşească s-o vorbeşti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fală şi mândrie nu consistă
Decât c-au ştiut mai bine s-uite limba ţării toate,
Unde chiar numirea ţării este doar o ironie,
Căci român nu e nimica nici în case, nici pe strade.

♠ Mihai Eminescu (1873)

sursa foto – oikotimes

(Ne)Starea de Miercuri – „La fix”

Nenorocirea e că murim mai repede decât ar trebui. Totuşi, acest „ar trebui” ridică nenumărate semne de întrebare, aşa că, atunci când creanga de sub picioare este tăiată – de noi, de altcineva, de un destin atent la toate amănuntele pe care noi le trecem cu vederea -, ne iluzionăm cu ideea că am murit la momentul potrivit.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Gând (18)

sursa foto – goodfon.ru

Dans

– Mergem?
Iepurele s-a ridicat, îşi scutură turul pantalonilor galbeni, imaginea e una care ar face furori, însă frunzele de ferigă nu ascund niciun un paparazzo. Posteritatea va pierde o scenă antologică, sunt convins de asta.
– Încotro?
– Către alt vis.
– Apropo… Există un film, Inception, tot visele şi întâmplările din vise sunt subiectul. Gustat de public, de altfel. Dacă ajungi prea departe/prea adânc nu te mai poți întoarce. Totuşi, poți interveni, poți modifica visul cuiva. Îl construieşti. Te infiltrezi în subconştient, plantezi o idee sau alta şi profiți de asta.
– Bla, bla, bla… Suspans, efecte speciale, popcorn, sucuri acidulate. Arăt ca unul care pierde timpul în fața unui ecran? Eu trăiesc cu adevărat această viață palpitantă, fiecare clipă îmi aduce o noutate. Iată, acum ai apărut tu. Căutătorul…
– Nu caut nimic, Iepure, poate ar trebui să mă treci pe lista Rătăcitorilor.
– Rătăcitorii merg încolo şi încoace, nici nu realizează când intră sau ies din vis. Pentru ei, totul se derulează fără oprire, fără concluzii, comparații sau întrebări. Tu eşti altfel. Cauți. Te cauți. Şi, căutându-te, încerci să înțelegi.
Nu-i cânt în strună. Bate vântul, iar frunzele de ferigă dansează pe muzica sa. Poteca se pierde într-un desiş, Iepurele mă invită să o urmez. Şi pare convins că nu voi face altfel.
– Tu nu vii?
– Nu. Dar sunt pe aproape, dacă greşeşti drumul către visul următor te trag de mânecă. Sunt foarte bun în ceea ce fac, iar asta nu e o laudă, e o constatare.
– Sunt un norocos, nu?
– Habar n-ai.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

Gând (17)

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: