Încă un cântec de dragoste

  Și tu, mărire, ce mai am cu tine? Alt cuget are-acum de moştenit Veninul ce mi l-ai turnat în vine; Suflete-al meu, fii liniştit! (Edgar Allan Poe – „Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas…”) … vreau să dezmierdăm câteva gânduri pe sub umbrele acestea trecătoare, mințindu-ne că avem atâta timp la dispoziție…

atunci când se adună poeţii în camera noastră

lasă-te despletită ca pentru o tânguire eu te voi pieptăna îndelung cu degete tremurânde îţi miroase trupul a veste bună adusă de călăreţi apăruţi de sub poala pădurii pe dealurile descojite ard focuri mari tâlcuim semnale misterioase la lumina din noi numai dumnezeu plânge mocăneşte apoi scrie cuvinte dulci în ochii înceţoşaţi ai ferestrelor nucul…

nebo-zvezdy-nit-lestnica

stele căzătoare

cerul era o pasăre albastră zbura pe deasupra lumii dinspre fiat lux către the rest is silence ultimii poeți (rămășițe versificate ale unei caste aflate în pragul dispariției) își numărau în gând zilele rămase fără să știe ce li se pregătea din înalturi cântau cerul cântau pasărea cântau lumea care îi privea cu silă nedisimulată…

întrebări

mă întrebai ce mai știu despre noi dacă suntem bine dacă n-am uitat cumva să facem dragoste sub pleoapele apusului dacă sufletele noastre au rămas înlănțuite în interiorul aceleiași clepsidre pentru totdeauna te priveam fericit și nu știam ce să spun dincolo de pereții aceia de sticlă nu se mai vedea nimic poate că lumea…

Seminţe şi Bucureştii saiăns ficşăn

– Ce bine că eşti, ce mirare că sunt, Sandule! Cuvintele lui Gore îl surprind pe Sandu exact în momentul în care aprinde ţigara. Paharul pe jumătate golit se află în faţa sa, iar sticla cu Tămâioasă, abia începută, îi ţine companie. Gicu sparge seminţe, tacticos, apoi depune cojile într-o scrumieră pe care a cerut-o…

sfârşitul petrecerii

faţă de masă albă seară cu romanţe îngânate prin fum urmele vinului roşu scriu o poveste cu lăutari bătrâni atemporali vor muri împreună dezacordaţi numai ospătarii vor aduce melodii de neuitat pe platouri uriaşe hai să ne ascundem printre acorduri oraşul e atât de fals dimineaţa cearcănele sapă sub ochi pleoapele se prăbuşesc pe bancheta…

Risipei se dedă Sforarul

Cei care plângeau după perfidele manevre de culise ale lui Băsescu Traian își pot freca mâinile de bucurie, fiindcă la Cotroceni s-a lipit cu superglue un nou Sforar destoinic care nu lasă pe mâine ce poate să facă azi. Lucrează nemțește și, cum ar spune cârcotașii, „îi lucrează” nemțește. Pe adversari. Fiindcă nici Klaus nu…

Un Ponta la porțile DNA

„Miruitul” Șova îi face nopți albe lui Victor Ponta, demonstrându-se o dată în plus nu numai că muștele trag la miere, ci și că aceia care se aseamănă se adună. Îmi aduc aminte cum o figură tristă a Parlamentului României – doamnă pentru unii, țoapă pentru alții, altă parvenită cu ifose pentru cei mai mulți,…

poate doar toamna

În forma supremă de manifestare, frumuseţea – de orice natură ar fi aceasta – aduce, invariabil, lacrimi într-un suflet sensibil. (Edgar Allan Poe) din stejarul uscat ne priveau două ciori impasibile aduceau croncănit pe aripi aripile lor creșteau ca o negură sub ochii mei din ce în ce mai mari din ce în ce mai…