Murire

Muri-vom la noapte spre-a face recurs,
Spre-a cere muririi răstimpul nescurs,
Renașterea noastră va fi ca un semn
Crestat fără milă în limba de lemn.

Muri-vom la noapte, ce bine de noi,
O dublă-nviere trăi-vom în doi,
O dublă credință că șansele-s vii,
Că poți, prin dezastru, să mori și să fii.

Muri-vom la noapte, va ninge vulgar
Cu știri despre viața trăită-n zadar,
Cu cinice zvonuri, cu tragice vești,
Cu gânduri umile și chinuri trupești.

Muri-vom la noapte, deschide-vom uși
Spre noi adevăruri, spre ani presupuși,
Ca doi intangibili, bizari renăscuți,
Din rană comună, prin rană crescuți.

Muri-vom la noapte, iubindu-ne mult
În patul acesta cuprins de tumult,
Suprem sacrificiu, orgasmic, total,
Sărutul din urmă ne fi-va letal.

Muri-vom la noapte, o ea și un el
Săpându-și frenetici destin paralel
Prin alte iluzii, prin alte păreri,
Prin dorul de mâine, prin neantul de ieri.

♣ Cristian Lisandru (2013)

dragoste

vai nouă
ziceau
nu cunoşteam motivele
poate se scufundau alte speranţe
mici atlantide sortite uitării definitive
vai nouă
strigau
alergau dintr-o parte în alta
paşii lor răsunau pe caldarâm
tu râdeai
muşcam din sânul tău
din stradă răbufneau profeţii actualizate
vai nouă
urlau cu toţii
noi întorceam din drum limbile ceasornicului
timpul uita să mai numere
preţ de încă un sărut

♣ Cristian Lisandru (2016)

Cutia de chibrituri (9)

– Sunt doar un musafir pe jumătate afumat. Şi nu ne aude nimeni, altfel nu ţi-aş permite. Mai avem de băut? Vreau să mă îmbăt şi nu pot. Mi-e dor de o beţie straşnică, exact ca pe vremuri, vreau să ne matolim şi pe urmă să mergem pe linia continuă a bulevardului. Să strig că îmi place viaţa. Nu mă mai satur de ea…
– Am nişte vin roşu. Mi-l aduce un cunoscut, poţi să bei fără grijă, ţi se urcă la cap în doi timpi şi trei mişcări. În stradă nu ies dacă te faci mangă, n-am chef de priviri încărcate de reproş.
– Ai îmbătrânit. Îmi plăceai mai mult înainte.
– M-am experimentat. Prefer să mă îmbăt acasă, pot să dorm şi pe covor, nu mă vede nimeni, nu ridică nimeni din umeri, nu mă înjură altul mai beat decât mine. Matilda… Nu mi-aş fi închipuit. Ce dracului nu-ţi mai convine în căsnicie, vrei s-o iei pe urma mea? Ionuţ e mare, mâine-poimâine ajungi socru, aventuri îţi trebuie? Şi Gilda? La ea nu te gândeşti? Cum crezi că va reacţiona?
– O să facă precum trenul în gară, asta e sigur. Mă abţin de la alte presupuneri. Cel puţin acum. Toarnă vinul ăla roşu, nu mai sta. Îţi mai lipseşte un patrafir. Spovedeşte-te, Paul, spune tot şi bate mătănii!
Paul încearcă din răsputeri să îşi confecţioneze o expresie a pioşeniei desăvârşite, însă nu reuşeşte.
– Glumele tale vin ca nuca în perete. La asta trebuia să te gândeşti înainte de a trece la acţiune cu Matilda. La Gilda şi la şocul pe care îl va avea atunci când va afla toată nebunia asta sexuală.
– Nu e vorba numai despre sex. Ne înţelegem bine.
– Hai sictir! Ţi-ai dat tu seama în câteva luni să sunteţi făcuţi unul pentru celălalt, că aţi pierdut o bună parte din viaţă trăind separaţi, fiecare în legea lui, şi aşa mai departe…
Se ridică din fotoliu şi merge în bucătărie.
Nu ai dreptul de a certa pe cineva pentru alegerile sentimentale pe care le face la un anumit moment, indiferent de nivelul la care a ajuns relaţia voastră. Abţine-te. Femeile cunosc bărbaţi, bărbaţii cunosc femei, asta e de când lumea. Femeile căsătorite cunosc bărbaţi, bărbaţii căsătoriţi cunosc femei, ecuaţia are întotdeauna multe necunoscute, iar sufletul…
Tună din nou. Şi-a propus să plece la mare şi să uite de toate câteva luni. Prea multe gânduri, o sarabandă nemiloasă care nu face altceva decât să tortureze creierul. Am nevoie de o pauză. O pauză de la ce? De la poeziile încă nescrise? De la poeziile scrise şi aruncate în recycle bin? De la cutia de chibrituri pe care o tot trimiţi către căni şi pahare, făcând pe interesantul?
– Mai vii?
Vocea lui Paul, ascuţită, nerăbdătoare, un sfredel nemilos. Gândurile se disipează, realitatea îşi cere drepturile. Un prieten la anaghie. La ananghie? Ce prostie… Dacă i-aş spune că eu şi Matilda… Matilda şi Paul?! Şi, de fapt, ce aşteptai, să-ţi fie fidelă? Nu ai fost tu acela care a stabilit regulile de la bun început? Fără obligaţii şi cu asta basta. Dar…

♣ Cristian Lisandru

festina lente

Motto – „Şi de-ţi mai aminteşti un deal de melci
Şi clopotul bisericii din munte”
(Adrian Păunescu – „Să-mi scrii”)

festina lente
gândea melcul
decis să ia în coarne drumul robilor

în acest timp
lumea se răsucea indiferentă
din ce în ce mai repede
pălmuită de mâna aprigă a destinului

ştiu
eram buimaci de atâta dragoste
în iarbă sclipeau cochilii de melci călători

festina lente
gândeau toţi melcii aceia
degetul tău arătător străbătea cerul
neobosit
de la un capăt la celălalt
pe drumul robilor
abia pe urmă îmi stârnea în piept un alt vertij

zănateci
ca nişte copii scăpaţi din chingile maturităţii
ne rostogoleam din nou
pe dealuri
împreună cu lumea

♣ Cristian Lisandru