Cântec despre toate câte nu se pot spune

Şi de-ar mai fi să fie cum a fost,
Tu – o nepricepută, eu – un prost,
Ce s-ar s-ar mai spune, oare, despre noi
În lumea dinainte şi `napoi?
Eram aşa, probabil inutili,
Un pic îndrăgostiţi, un pic labili,
Făcând amor chiar şi în zi de post.
Tu – o nepricepută, eu – un prost.

Din toate ale noastre, fără rost,
Tu – o nepricepută, eu – un prost,
Au mai ieşit emoţii şi păreri,
Câteva ierni, câteva primăveri
Şi chiar ceva simboluri, presupun,
Deşi, când eram rău, păream prea bun
Tot căutând în în tine adăpost.
Tu – o nepricepută, eu – un prost.

Scenariul pare clasic şi anost,
Tu – o nepricepută, eu – un prost,
Două dureri cerşind să fie-n trend
Ca într-o luptă fără happy-end,
Ca într-o mare fără niciun mal
Sau ca o şa ce nu-şi găseşte cal.
De ce-ar mai fi să fie cum a fost?
Tu – o nepricepută, eu – un prost.

Cristian Lisandru

Omul-barcă

Ce ploaie furibundă, un alt potop ne-ncearcă
Și se revarsă-n mine istorii sau păreri,
O mare istovită, cuprinsă de dureri,
Din carnea-mi umezită va construi o barcă.

Plutirea va fi lungă, ce croazieră tristă,
Iar omul-barcă, singur, va căuta un mal,
Scenariul pare tragic, cu un sfârșit banal,
Dar încă sunt limanuri. Și porturi mai există.

Ce Robinson atipic rămâne omul-barcă,
Cu vâsle putrezite, cu mâini fără puteri,
În el se nasc sirene și mor corăbieri,
Iar sufletul, deodată, i se transformă-n arcă.

Cristian Lisandru – 24 mai 2019

 

online

printre atâtea figuri feisbuciste
unele sunt
credeți-mă
cu asupra de măsură triste

vorbesc despre diete sau bărbați
eventual despre savuroasa amintire
a unor piftii și cârnați

ne închinăm zeului Apă de Ploaie
atunci când curge cu like-uri în odaie
dar nimic nu mai întreține
un inefabil mister
nici chiar amărâtul acela de share

facem parte
totuși
din aceeași echipă
semănăm cu un cocor uriaș
lovit într-o aripă
care încearcă să găsească
drumul spre casă și să scape de stres
numai că a rămas
deasupra unei mări necunoscute
fără gps

♣ Cristian Lisandru