Haştag

– Hau du iu du, Gore, hau du iu du, Gicule? Evritings ochei?
Gicu şi Gore afişează fețe lungi. Seamănă cu doi vânători de ozn-uri care n-au crezut, însă, niciodată într-o întâlnire de gradul trei pe bune, iar acum tocmai s-au pricopsit cu aterizarea unei nave spațiale sub ochii lor. Sandu trage un scaun şi se aşază la masă. Ridică mâna dreaptă şi pocneşte din degete de două ori. Patronul cârciumii, aflat în spatele barului, râde mânzeşte. Îndreaptă un deget mare în sus, semn că a înțeles ce doreşte clientul fidel. Romica Puceanu prestează în surdină – eterna si apreciata melodie Şaraiman –, câțiva meseni urmăresc, la televizorul lăsat pe mute, o partidă de snooker la Eurosport.
– Iț a biutiful dei, mai frends, laif iz laif, spring is caming. Mai hart is ful of gioi.
– Ce-i cu tine, Sandule? Eşti bine? O fi de la astenia de primăvară? Am auzit că e perversă şi nu iartă pe nimeni, indiferent de condiția socială şi de contul din bancă. Stai un pic, linişteşte-te, trage aer în pieptu-ți de aramă, aprinde o țigară, uite că vine Tămâioasa Românească. Românească, înțelegi?
– Haştag Tămâioasă, se hlizeşte Gicu, tot e la modă chestia asta cu haştag, habar n-aveam până acum, pot să mor liniştit. E de pe tuităr. M-a prins tuitărul asta, țac-pac, scrii ce faci, pe unde eşti, îți spui părerea. Mai pe scurt, că ai limită la cuvinte. Pe viteză. Mi-au dat ăştia net pe telefon de n-am ce să fac cu el, trebuie să-l consum, nu se reportează…
Sandul îl priveşte înțelegător, oarecum resemnat.
– Aşes tu aşes, dast tu dast… Ai uil olueis remember iu, Gicule…
– Hai, Sandule, dă-o-n bălării, termină cu păsăreasca asta, răbufneşte Gore, suntem în bătătura străbună, în cârciuma noastră cu termopane, locantă pentru muşterii serioşi, însetați şi buni platnici, amatori de şprițane, beri şi grătare… Nu se cade. E de-a dreptul pur şi simplu, zău! Nu auzi cum cântă Romica? Nu te unge la suflet? Te dai la cantri miuzic?
– Învăț engleza, dragilor, mă apgradez lingvistic, mă dezvolt intelectual, îmi lărgesc perspectivele, ating noi orizonturi. Ce ar trebui să facă omul toată viața lui?
Gicu şi Gore privesc fix şi ridică din umeri.
– Voi, îmi pare rău că trebuie s-o spun, ați rămas în urmă la acest capitol al vorbirii în limbi diverse, deşi observ că Gicu a încercat să țină coada pe sus şi a trecut prin Piața Victoriei. Vrei să dai cu guvernul de pământ, Gicule? Vrei dezordine socială? Vrei alegeri anticipate, vrei să secătuim bugetul neamului?
– Chestia aia cu haştagul ți-a dat de gândit? întreabă Gore, apoi îi umple lui Sandu paharul şi îl priveşte galeş. Altă aiureală, dar poate că nu mai pot eu să țin pasul cu moda. Mai ales cu internetul. Prea se buluceşte informația, mă ia cu dureri diverse. Plus că nu pricep care e informația corectă, se bat ştirile cap în cap.
Îl îndeamnă pe Sandu să bea:
– Ia de bea vinul, prieten drag, goleşte-l, simte-l, apreciază-l, poate se simte şi limba ta mai bine, ciripeşte exclusiv pe strămoşeasca noastră, cu subiect şi predicat, cu întorsături de frază.
– Nou problem, Gore, limba noastră tot comoară ramâne, precum scria poetul, deocamdată sunt doar la expresii uzuale, chestii minore, nici n-am dat buzna în gramatica engleză. Dar cică e simplă, gud, beter, ză best… Presimt că mă descurc, aim so hapi, nais tu mit iu…
– Haştag ză best, completează Gicu, apoi duce halba la gură. Mit iu ăla vine de la mită? Aşa mai vii de-acasă, mita se simte bine la noi, e ca motanul pe lângă sobă. E ca şoarecele de la siloz, vorba aia… Însă în piață n-am fost, Sandule, nu mă mai țin picioarele, m-ar fi luat cu friguri, am oasele rebegite… Am urmărit evenimentele la plasmă. Noaptea, Sandule, ca hoții?
– Tu ai vrea să… haştag revoluții numai vara, atunci când e cald şi bine? N-ai vrea şi o tonetă cu bere, gratis, din partea guvernului? Uat du iu uant? Şi ce nait? Nu era nicio noapte, bați şi tu câmpii? Manipulezi?
– Acum te-ai dat cu ciuma roşie, Sandule, intervine Gore, mai demult te simțeai bine la pedelişti. Erați portocalii şi-n cerul gurii. Nu te supăra, dar ați dus țara de râpă. Înjură țaranii şi acum gălețile voastre de plastic…
– Am părăsit partidul, i dont cher, mi-am depus carnetul, după cum ştiți. Nu mai aveau vână-n ei…
– Nu mai aveau ce fura, Sandule… Deşi se zice pe la colțuri că ar mai fi şi că Dragnea o să facă din România un Teleorman ceva mai mare. Şi o să purtăm toți mustață.
– Hu?
Gore clatină din cap, semn clar că – din punctul său de vedere, cel puțin – Sandu nu se mai vindecă. Gicu se simte jignit:
– Ce hu? Îmi dai cu huo? Nu eşti adeptul dialogului constructiv? De la americăneasca aia ți se trage, Sandule…
– Hu? Adică cine? Cine zice că se înființează Republica Teleorman?
– Haştag Teleorman! completează Gicu din nou, apoi mai cere două halbe, pentru el şi pentru Gore.
Sandu îl săgetează cu privirea:
– Ar iu naț? Ai luat-o razna? Şi de când ai tu cont de tuităr, nu ziceai că rețelele sociale sunt o doar o evidentă manipulare mondială? Nu erai de părere ca aşa suntem controlați şi îndobitociți de guvernul mondial?
Gicu adoptă o figură spăşită.
– Am şi feisbuc, am şi instagram… Şi îmi fac uațap. Tu de ce înveți engleză? Pe vremuri ne spuneai că literatura rusă e etalonul literar. Tolstoi, Esenin, Dostoievski… Şi despre baletul rus vorbeai laudativ. Mai ai poza cu Putin în debara? Acum te dai cu occidentalii, îți pute rusa? Te cam suceşti, Sandule. Spuneai adevărul atunci sau acum? Eşti cu estul sau vestul? L-ai pus pe Trump în ramă, ai?
– Ză trut iz autder, intervine Gore.
Sandu ridică sprâncenele:
– Şi tu, Gore? Şi tu faci mişto de apgradarea mea? Mă surprinzi neplăcut, nu mă aşteptam…
– Ză taim is nir, Sandule, revăd cu mare interes şi bucurie ics fails şi milenium, mi le-a pus fi-miu pe dividiuri şi seara intru-n contact cu teoria conspirației. Astea seriale…
Gicu pune punctul pe i:
– Haştag conspirație, cred că îmi pun şi eu pe tricou o fază din asta! Mai ales că se face şi partid – e breching nius. Dar ei sunt cu haştag rezist. Că aşa e neamul ăsta, rezistent, toți ne-au tras şuturi în cur. Am rezistat, ținem la tăvăleală. E ochei, Sandule? Ol ză best, atunci!