Lady Esmeralda fixă cu ochii un punct de pe tabloul pe care tocmai îl arătase. – Era toamnă, Jack, coborâsem din tren, după o călătorie lungă… – Poate chiar prea lungă pentru gusturile dumneavoastră, doamnă, mi-aş permite să spun… – Exact, Jack, dragul meu prieten, prea lungă. O plimbare era cea mai bună soluţie pentru … Mai mult Ultimul tablou (5)
suntem imperfecți într-o lume imperfectă desigur aici doar speranțele ating perfecțiunea ca pe o culme a inutilității ♣ Cristian Lisandru foto/goodfon.ru
Cu siguranţă că uneori nu trebuie să punem în aplicare un anumit plan pe care ni l-am construit în minte, cu meticulozitatea celui care introduce într-o sticlă miniatura unui galion. Din diferite considerente. O reconsiderare a datelor problemei, puţină teamă amestecată în proporţii egale cu lipsa de iniţiativă, instinctul de conservare (nu trebuie eliminat niciodată … Mai mult Ultimul tablou (4)
je ne regrette rien părea a spune privirea ei în timp ce își bea cafeaua la distanță de un singur clic de lumea în care eu calculam taxa pe valoarea adăugată a unui regret suplimentar ♣ Cristian Lisandru
– Ce viaţă a avut hoaşca asta a ta? – Nu-i a mea, mie-mi plac numai alea cu carnea tare, fiecare cu plăcerile lui, ţi-o las ţie dacă vrei, dar hoaşca a avut o pasiune în viaţă, numai una, adică pictura. A dat şi cu pensula-n pânză, a urmat nişte cursuri în tinereţe, însă nu … Mai mult Ultimul tablou (3)
tărâmul acesta-i păzit de fantasme așa îmi spunea un bătrân în răscruce cărarea spre lumi fără nume te duce și toate acestea nu-s scrise în basme ♣ Cristian Lisandru
Lady Esmeralda Bătrâna îşi privi cu interes unghiile lungi, vopsite cu ojă (orice culoare doriţi, aveţi libertatea de a decide) şi, după ce zâmbi mulţumită de ceea ce vedea, duse port-ţigaretul la gură şi trase un fum. Apoi scutură scrumul, lovind cu degetul arătător, o singură dată, suportul de lemn, lăsând fumul să se ridice … Mai mult Ultimul tablou (2)
Johnny & Jimmy – Eu cred că te grăbeşti. – Nici nu mă mir. Dacă ar fi după tine, am sta în aşteptare, nu am trece la fapte până la revelion, o cafea, două cafele, un trabuc, două trabucuri, schiţe peste schiţe, poate chiar un meci la televizor, pentru relaxare, mâinile sub ceafă, cartofi prăjiţi, … Mai mult Ultimul tablou (1)
mă caut și nu mă găsesc m-am rătăcit prin mine de o vreme ca un pelerin orb care-și duce întunericul sub frunte și cântă despre o lumină izbăvitoare văzută doar de alții ♣ Cristian Lisandru
– Chiar la o astfel de performanţă nu am ajuns, în pofida experienţei pe care am căpătat-o bătând trecutul în lung şi în lat. Şi nici nu intenţionez să pun mâinile pe piept, sincer să fiu. Sunt multe de văzut, de pictat, de trăit. Nu te strâmba, era doar o glumă. Moartea, amice, este un … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (6)
într-o lume cenușie ne-am putea colora singuri fiecare zi ♣ Cristian Lisandru
– La început te freci la ochi, pui uimirea mai presus de orice, clipeşti de mai multe ori şi nu înţelegi absolut nimic, era bine să fi avut o carte de istorie alături de tine, ceva explicativ care să te ajute, dar nu ştii niciodată unde vei ajunge când treci prin poarta aia care s-a … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (5)
era atât de departe ca și cum toate podurile fuseseră făcute țăndări și nici măcar strigătul meu nu mai putea ajunge pe celălalt mal ♣ Cristian Lisandru
Pensula apare deasupra şevaletului, în semn de aprobare, apoi se retrage pentru a lăsa alte urme colorate pe pânză. – Totuşi, să-mi fie cu iertare dacă repet ideea, nu observ nimic special. Am mai văzut armuri, cai, cămăşi de zale, flamuri peticite care fâlfâie anemic pe metereze, mult praf şi blugi de firmă pe sub … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (4)
Lăsă aparatul de fotografiat să atârne, spânzurat de gât, apoi întoarse privirea către locul de unde se auzise vocea. Un şevalet, în stânga, aproape lipit de zidul interior al cetăţii. Îşi dădu seama că trecuse pe sub arcada impunătoare, însă niciun străjer nu-i proptise suliţa în piept, pentru a-i cere hrisoave domneşti, buletin de identitate, … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (3)
Poate că aţi dori să ştiţi, ajunşi în acest punct al lecturii, cum îl cheamă pe acest personaj care declanşează automat buna dispoziţie prin lejeritatea cu care se poate detaşa de mediul înconjurător şi de toţi oamenii din preajma sa. Am să vă spun de la bun început că numele lui nu are absolut nicio … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (2)
Poarta mare a cetăţii, la care ajungeai după ce traversai podul ce se arcuia viguros peste canalul împrejmuitor, plin cu apă, fusese lovită cu presupusă încrâncenare de pumnii neobosiţi şi nemiloşi ai timpului, de-a lungul anilor care alergaseră bezmetici, precum o turmă cuprinsă de panică şi înnebunită de foame, mânată din spate de legea nescrisă … Mai mult Cetatea din anticamera trecutului (1)
ieșea pe tocuri din povestea aceea fără să privească înapoi înspre acel ambiguu a fost odată ca niciodată scris cu ruj pe oglinda din baie ♣ Cristian Lisandru
