Să tragem concluzii, firește,
Din câte s-au scris și s-au spus,
În mine, de-o viață, vuiește
Contactul cu pragul de sus.
Ce timp ascuțit se înfige
În trupuri ajunse copaci,
Iar ultima șoaptă ne frige
Și-nveți, cataleptic, să taci.
Mai vine un zvon de uitare,
Se plânge, se moare râzând,
Rămân doar un semn de-ntrebare
Fugit de la tine din gând.
♣ Cristian Lisandru (6 iunie 2019)
Cristian Lisandru 
…si la urma urmei cine esti tu Cristian Lisandru? ca mai am putin si nu mai stiu cine sunt eu. si nu tac, nu tac deloc. nu mai stiu in ce an mi s-a nazarit ca esti un robot. ca ai o memorie colosala, ca ai milioane de dictionare de tot felul in capul tau, adica al lui(ca are si cap) si cu o viteza a luminii nasti poezii, texte numai unul si una , cum vrei sa spui… si innebunesti lumea. ai si un stil nemaipomenit, cand apari, cand dispari, cand ai prieteni, cand nu ai…(ma refer la comentatori) enigma totala…si sa stii ca semnul intrebarii nu-mi place, prefer semnul exclamarii!!!!!!!!!! e mai tantos, e mai inalt, mai strigator la cer…nu cer nimic, astept rabdatoare anul 2020, poate s-o intampla ceva si in calea mea. si chiar ca e punct si nu de la capat. aproape final de poveste ,,, HMMM !!!!! sa dea Domnul sa nu dormi la noapte! asa sa fie ! fara prietenie, tot eu, Viorica Petrica
ApreciazăApreciază