Se intersectează priviri curioase, vorbele nespuse trăiesc iluzia marilor revelații încă neînregistrate de o eventuală posteritate atentă la detalii insignifiante, umeri ridicați, țigări aprinse cu gesturi grăbite, chiştoace strivite/aruncate printr-un bobârnac, sacoşe sprijinite de picioare sau de balustrada care separă două părți ale aceleiaşi lumi, cerul acesta îmblânzeşte griuri metalice într-o arenă uriaşă, ascunzând sub cupola-joben zborurile unor păsări imaginare, tramvaiul se târăşte către stația terminus, însă înainte de ea trebuie să înghită alte nerăbdări, alte sacoşe (pe jumătate pline, pe jumătate goale), alte priviri curioase – coborâți la prima? asta aş vrea să ştiu şi eu… -, alte replici pentru care nu s-ar înghesui nici măcar un scenarist şomer, înfometat, alungat din camera igrasioasă – clişeele nu mor niciodată – unde se iluziona nocturn că piesele lui vor ajunge – unde? – undeva, neapărat undeva, poate sub reflectoarele teatrelor celebre sau doar sub cupola-joben a unui cer-îmblânzitor de griuri metalice…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru