„Aleşii” ar acciza şi toamna, dacă ar putea – bătu-i-ar frunzele uscate să îi bată! -, ar impozita urletele ultimilor lupi din pădurile încă nepuse la pământ şi ar pretinde taxă pentru luna plină.
Probabil că vreun deştept şcolit la Universitatea Descurcăreților ar propune şi o Lege a Mediocrității Naționale, astfel încât să nu mai scoată nimeni capul de la cutie, iar îndrăzneala de a mai cere drepturile ar fi considerată trădare națională. Nici nu mă refer la cineva anume, la un guvern anume, la un partid anume. Sunt doar un observator plictisit de propriile decepții.
Dar „aleşii” nu se deosebesc prin nimic unii de alții. Şi, inevitabil, indiferent de doctrină (dacă se mai poate discuta despre aşa ceva) sau de culoarea politică (aia de-i place popii, în faza asta suntem), toți „privilegiații” ajung, în ultimă instanță, la un numitor comun – pagubele imense pe care le provoacă. Pe termen lung.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru