… pluteau pe sub bărbia ascuţită a lunii câteva gânduri răzleţe, unul dintre ele sunt chiar eu – încercam să spun, numai că toate cuvintele se înverşunau să rămână în mine, ca şi cum dintr-o dată s-ar fi revoltat şi nu ar mai fi vrut să iasă (în lumea mea, în lumea lor, în lumea noastră?) –, iată că am ajuns un gând, fără să îmi dau seama, fără să doresc asta, oare voi fi atât de incitant încât să mă gândească un el/o ea, la un moment dat, ferecându-mă într-o lacrimă, într-un surâs timid, într-o înfiorare?

♣ Cristian Lisandru