Nu-mi plac cei care torturează cuvintele, iluzionându-se/fermecându-se cu ideea absurd-ademenitoare că a le arunca unul lângă celălalt, într-o devălmăşie dezolantă, pretins literară, reprezintă încă o victorie personală pe un câmp de luptă unde ei rămân, pentru totdeauna, agresorii lipsiți de scrupule, violatorii propozițiilor simple şi căutătorii de fraze pe care nu le pot duce la bun sfârşit. Ceea ce doare suplimentar este hăhăiala unora – văzută/percepută ca dialog ☺, de unde şi o comunicare (?) de-a dreptul aiuritoare, menită a întreține iluzia socializării cu orice preț – care consumă extaz multiplicat/orgasm mimat în timp ce cuvintele torturate nu mai au nici litere pentru a-şi plânge agonia permanentă.
♣ Cristian Lisandru
Sursa foto – goodfon.ru
Cristian Lisandru 
Hai ca vin eu mai pacifista 🙂 poate ca ma simt cu musca pe caciula?
Mă tot întreb care este nivelul de penibil în discutiile sau postarile de pe
blog-uri. Eu una nu citesc daca nu curge textul sau daca nu imi ofera ceva…Pentru a fi un scriitor trebuie in primul rand sa fi citit multe pagini, nu ca nu poti avea imaginatie si fara asta dar cu siguranta poti dezvolta altfel un subiect daca ai mijloacele necesare, in acest caz cuvintele. Nu am studii de literatura, nu sunt scriitoare, cu toate astea imi place sa-mi scriu gandurile si pe unele le pun la dispozitia publicului care doreste sa mi le citeasca.
Daca ar exista un politist al textelor corecte sau incorecte l-as aprecia, cat timp nu se rasteste la mine. Mie imi place sa fiu impartiala si sa evit ce consider eu ca nu este conform stas-ului meu, cel de copil care inca invata.
Ideea e ca din tot ce este pe piata de la texte, carti, atitudini, mode, etc extrag ce mi se potriveste si incerc tot timpul sa inteleg si ceea ce nu mi se potrivese pentru o intelegere mai buna a primei variante.
Metaforele pentru mine sunt rupturi din suflet pe care nu vrei sa le expui in mod direct, sau poate nu le intelegi chiar nici tu corect. Poate din acest motiv unele texte care totusi sunt citite de multi blog-eri par anormale.
Sa ne intelegem… nu apar mitocania si prostia. Ma apar cred pe mine care mi-as dori sa fiu inteleasa, si caut tot felul de variante, una dintre ele fiind scrisul. Decat sa dau banii si timpul meu medicilor de „capete” prefer sa ma dezlantui pe internet, in cautarea altui joc ca m-am plctisit de poza si like.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este un punct de vedere corect şi elegant. ☺ Însă sunt din ce în ce mai mulți „scriitori” care – lăsând la o parte faptul că pun lectura în plan terțiar sau chiar o abandonează „pe câmpii” – nu stăpânesc limba în care doresc să scrie, ofuscându-se atunci când le atragi atenția sau trăind cu impresia că au literatura la degetul mic de la piciorul stâng după ce au semnat autografe pentru vecinii din bloc etc. Ok, e dreptul fiecaruia să scrie, să viseze, să fie un mic sau un mai mare Hemingway în propria interpretare. Totuşi, nestăpânind limba în care scrii – şi bătându-te cu pumnul în piept – nu faci altceva decât să calci ideea de scris în picioare. Observ cu stupoare că apar din ce în ce mai mulți neştiutori în ale elementarelor reguli gramaticale. Totuşi, peste 75 % din ei se recomandă a fi „scriitori”. Trist.
ApreciazăApreciază
Atâta vreme cât până și dicționarele și ortografia se modifică după cum scriu/vorbesc unii, pentru ce ne-am mai mira?
Suntem în democrație, acolo unde cei mulți determină destinele. Politice și literare. Cuvinte strâmbe, înțelesuri deplasate de la cele adevărate, normalitate dusă la absurd.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E adevărat ce spui/scrii… Din păcate. Absurdul – la toate nivelurile – a devenit „normalitatea” de azi. Şi fi-va, mai mult ca sigur, normalitatea unui viitor ambiguu.
Astfel, la un moment dat, ne vom mira de propriile noastre mirări… 🙂
ApreciazăApreciază
După părerea mea, pe bloguri (pe majoritatea covârşitoare a lor) nu se face literatură. Ea, literatura, se face în altă parte, în alt context, şi cu altfel de arme, chiar de cuvântul este ceva comun.
Ce, de ce, şi pe cine să epatezi, când nici măcar nu cunoşti pe cel de dincolo de cuvinte, când drumurile nu îţi sunt şi nici nu-ţi vor fi vreodată comune?
Consider că blogurile nu sunt mai mult decât un ronţăitor de gânduri, uneori de emoţii. Pe care uite, din discuţia asta toată, reiese clar (încă şi încă o dată, şi pentru totdeauna) că nu le poţi expune celor cu care te vezi, te priveşti ochi în ochi, pe motiv de …epatare.
ApreciazăApreciază
Nu se face literatură (şi nici nu e obligatoriu, nu de aici a plecat acest text), în schimb există pretenţii literare cu duiumul – giumbuşlucuri scrise între două cafele, metafore scremute etc -, asta este clar. Şi din această dilemă nu se poate ieşi. În rest, cu sau fără gânduri/emoţii ronţăite, mulţi sunt cu totul altfel decât vor să pară. Tocmai în ochii celor care nu au altceva mai bun de făcut şi le trec pragul blogurilor. Şi atunci mint. Minţindu-se. Minţindu-ne. Oferind celorlalţi o interfaţă falsă. Iar atunci când vor să pară şi scriitori e cu atât mai grav. Îşi mai găsesc şi saltimbanci care le cântă în strună. Dar poate că, într-adevăr, cine se aseamănă se şi adună…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, e drept că pe oricine poate fura o laudă sau două. Unii merg într-adevăr până acolo încât îşi croiesc cu gândul drum spre editură după ce au scris vreo 2-3 texte în care le-a ieşit un epitet şi o metaforă, un citat şi o aducere aminte. Ţine de fiecare să-şi dozeze şi aşteptările şi putinţele.
Cât despre minciună ea înfloreşte la tot pasul, în orice anotimp, blogul fiind cu adevărat un teren permanent productiv, cu un sol foarte fertil şi o climă propice dezvoltării ei armonioase : culoare, parfum etc…
Nuanţe. Cine ştie pe unde o fi adevărul adevărat????
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ehe, blogurile… Aceste altare pe care aducem, zi de zi, ofranda propriilor iluzii. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos spus!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Socializarea virtuală e pentru mulți ocazia epatării prin mijloacele specifice: expresii „literare” și/sau poze. Cât mai multe și mai trăsnite. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiecare caută metode „specifice”. Mai grav este că unii îşi bat joc de limba română – contorsionând fraze, expresii etc. Pe-aici se trezeşte, de fiecare dată, „supărarea” mea. Vine, trece… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mamaaaaaa….ce bunaciune !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Pacat doar ca-i , prea imbracata dupa umila mea parere : doar cu pantofii si masca asi lasa-o pe ea s-o vad atunci daca va rezista …. 😉 frigului de-afara . Da’ ce credeai frate ? 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
Texte, discuţii, reciprocităţi, comentarii scrise doar ca sa fie ceva scris.
Am spus mereu şi susţin că nu îmi plac reciprocităţile în virtual, dar nici în real.
Totul ţine de respect, cât de mult respecţi munca cuiva care scrie la modul serios şi cât poate fi dusă în derizoriu literatura.
Toate textele sunt „superbe”, dar nu au substanţă, mesaj şi nicio treabă cu gramatica limbii române.
De vină nu sunt cei care le scriu, ci aceia care susţin astfel de scrieri ridicându-le la rang de regină.
Să-i lăsam pe cei care ne citesc să aprecieze la justa valoare cuvântul, fără reciprocităţi, doar sinceritate şi plăcerea de a citi, să nu le impunem nimic, să nu-i obligăm la absolut nimic, iar ei vor şti ce au de făcut.
Ideea ” lasă-mi un comentariu ca să-ţi las şi eu unul” este deprimantă şi degradantă din punctul meu de vedere.
Vânătoare de comentarii, hăhăieli peste normă, prostituţie intelectuală.
Îmi asum cele scrise şi nu am pretenţia să mă şi placă cineva pentru că mi-am spus punctul de vedere în care cred 100%.
Salut şi acest text, Lisandru!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poate că la asta se rezumă, de fapt, totul. La dorinţa (unora) de a vedea că sunt din ce în ce mai multe like-uri sau comment-uri. Restul, se pare, contează mai puţin. Online-ul a născut şi naşte monstruozităţi aşa-zis literare, ifose nejustificate, priviri condescendente ale celor care se văd scriitori, dar nu sunt, înjurături de mamă, de tată, de fraţi şi de surori. Dacă spui cuiva că a greşit pe undeva te trezeşti cu un „hai sictir!” Reciprocităţile omoară şi scrisul, nu numai socializarea – în adevăratul înţeles al cuvântului. Oamenii – observ – s-au acomodat cu o „stare de graţie”, aceea în care totul este feeric, toată lumea scrie minunat sau superb, fiecare deţine adevărul absolut în ceea ce priveşte aşezarea cuvintelor în pagină. Strici „jucăria” – eşti dat la o parte. Ieşi din decor – eşti considerat un ciudat care nu poate juca „aceeaşi horă”.
Ai spus foarte bine – „prostituţie intelectuală”. Autosuficienţă. Infatuare. Atingerea celui mai înalt nivel al incompetenţei. Un rânjet al superiorităţii care nu se bazează decât pe iluzii, greşeli gramaticale, figuri de stil extrase cu forcepsul… Până şi marii scriitori ai lumii sunt desconsideraţi de tiriplici care nu mai citesc nimic tocmai pentru că preferă să-şi tot perie propria statuie.
Te sărut, Geanina. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ai avut tu un exemplu în minte cînd ai scris!
Nu știu cum e la versuri, dar la proză, chinuirea cuvintelor e de neînțeles. Gândul trece simplu, limpede prin cap și pe hârtie ajunge contorsionat, boit ca o pațachină, „împlinit” cu figuri de stil inutile, aproape pleonastice, care ucid orice urmă de poveste.
Autori/autoare care scriu, chipurile, simțit. De-ți vine să strigi – scrie, băi, mai nesimțit, ca să am răbdare să te citesc pînă la capăt!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deşi totul ţine de interpretarea fiecăruia, bătaia de joc la adresa limbii române nu nu mai poate fi interpretabilă. Înţeleg dorinţa de a atrage (cu orice preţ) cititori sau de a-ţi demonstra (spre a-ţi fi somnul liniştit) că ai muşchi literari. Dar a te duce către penibil – plus apariţia lăudătorilor de cursă lungă 🙂 – este trist. Mă rog, o să se spună că fiecare are dreptul să scrie cum vrea şi că nu avem noi – ceilalţi – căderea de a judeca. Dar goana asta după figuri de stil „supte din deget”, vorba lui Caragiu, te face să zâmbeşti amar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi când ni se vor răzbuna toate cuvintele chinuite… va fi plin de schinjuiţi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un vaiet prelung va răsuna în decor… ☺☺☺
ApreciazăApreciază
Da, este o lume care în fond ține de kitsch; pseudo-metafore improvizate la plesneală, cred că s-au apucat de asta și chinezii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da. Pseudo-metafore. ☺ Bine spus.
ApreciazăApreciază