Conform preşedintelui, lumea ☺ ar fi revoltată pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul Soldățoiului Oprea – vezi votul dat de parlamentari pentru neînceperea urmăririi penale a Veşnic Încruntatului. Ei, lumea! De parcă întreaga bătătură românească – mocirlită sau nemăturată, în funcție de anotimp – ar sta cu ocheanul pe voturile mai mult sau mai puțin trucat-sentimentale ale unor parlamentari care se reprezintă doar pe ei înşişi. „Lumea” are şi alte griji, probabil că preşedintele, pedalând în sfere înalte – de unde şi desele amețeli lingvistice -, habar nu are de nevoile cotidiene ale „moromeților” şi identifică respectiva „lume” cu harababura penelisto-pedelistă dusă în gard şi şanț de conducerea bicefală Gorghiu-Blaga. Da, Soldățoiul Oprea, acest brav luptător de pe bancheta din spate a limuzinei, trebuie pus să execute culcat-sculat până înțelege că infatuarea nu te recomandă pentru gazeta de perete a Armatei/Poliției – visa să ajungă şi pe la SRI, ceea ce ne-ar fi demonstrat o dată în plus că trăim în Țara Min(ci)unilor -, plus că are şi alte bube în cap, plus că poza țantoş într-o „personalitate” superioară marilor comandanți ai istoriei mondiale, iar fudulia numai inteligență nu transmite. Numai ca transformarea acestui subiect în breaking news miorlăit în fiecare zi este o exagerare. Sau o manipulare grosolană. Mutarea atenției de la subiectele cu adevărat delicate, praf presărat în ochii credulilor, exacerbarea unor idei care ne convin/ne servesc interesele pentru a le pune în umbră pe cele care ne dau dureri de cap. Asta fiindcă tot vorbeşte doamna Gorghiu despre ipocrizie. Un politician vorbind despre ipocrizie… Nu este aceasta culmea tupeului, indiferent de coloratura pseudo-politică şi de angrenajul în care subzistă, ca rotiță bine unsă, respectivul politician/politruc?

PS – Soldățoiul Oprea anunță că săptămâna viitoare demisionează din Senat. Mai bine mai târziu decât niciodată, sper să rămână ferm pe poziție şi să nu execute „La loc comanda!”

♣ Cristian Lisandru

 

sursa foto – goodfon.ru