Eşti în ţara berei mândre şi-a cârnaţilor cu piele,
Eşti în sânul măslinoasei şi brigandei d-azi Elade;
La muscal vii şi la turcul ce domneşte multe neamuri,
Eşti în patria musteţii iubitoare de pomade.
Ba, tu eşti în România, căpătâiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos şi ţi se şade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu şi datorie
Ş-unde vita cea străveche de român ce-l sudui, bade,
Poartă-n spatele nătânge pe-orişicare-i vine-n minte
Să clocească-a lui seminţe pe-ăst popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fără de milă, făr’ să-ţi pese, spre-a te-ntoarce
Înstărit în a ta ţară, să trăieşti din aste prade.
Unde fiii proprii ţări îi sug măduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri şi parade,
Numai limba strămoşească s-o vorbeşti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fală şi mândrie nu consistă
Decât c-au ştiut mai bine s-uite limba ţării toate,
Unde chiar numirea ţării este doar o ironie,
Căci român nu e nimica nici în case, nici pe strade.

♠ Mihai Eminescu (1873)

sursa foto – oikotimes