Nici nu mai ştim de unde-atâta jale,
Ne ard dezamăgirile ca focul,
În noi îşi face casă nenorocul
Şi doar anomalii ne ies în cale.
Am fost eroici, am avut mândrie,
Din când în când încins-am câte-o sârbă,
Mai-marii ne-au privit, ades, cu scârbă,
Apoi ne-au dat de-o ciorbă, ca să fie.
Pe noi ne-au renegat conducătorii,
Am fost şi suntem turma ideală,
În noi se-nfinge sila ancestrală
Şi, peste timp, rânjesc toți trădătorii.
Din noi se smulge miza cea mai mare,
Paradoxal, rămânem mâna moartă,
Iar uneori ieşim, spectrali, la poartă
Spre-a ne minți că mai avem suflare.
Visăm o chintă care să ne scoată
Din sărăcie, din nesomn, din drame,
În noi e neputința pusă-n rame
Şi suntem când linşați, când traşi pe roată.
Ne sunt permise credite stupide,
Iluzii fade, doar cu buletinul,
Ne bulucim, strigăm, ne facem plinul,
Murim gustând reclame insipide.
În noi mai pâlpâie o lumânare,
Iar lupul dacic urlă într-o doară,
În noi chiar şi speranța vrea să moară,
Dar n-are bani pentru înmormântare.
♣ Cristian Lisandru (august 2017)
sursa foto – goodfon.ru
Cristian Lisandru 
I like that 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
👍☺👍
ApreciazăApreciază
Nu pot spune decât că mi-a plăcut atât de mult încât îmi doresc să o învăţ, să mi-o recit când simt nevoia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este foarte frumos ceea ce ai spus şi mulțumesc pentru asta. ☺☺☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu toate aceste dezamăgiri și anomalii, atât de bine reliefate în versurile tale, ne mai agățăm încă de acea lumânare care mai pâlpâie. Poate se strâng mai multe piepturi pentru a înteți focul. Aleasă apreciere și intense urări pentru perseverență, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trecem prin toate sau printre toate, cu bune, cu rele, cu vers sau proză, încercând să ne exteriorizam măcar unele trăiri. Poate că versul nu poate schimba ceea ce ar trebui schimbat, însă faptul că există şi rezistă e esențial.
Numai bine, Petru, la bună recitire! 👍☺👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Visăm o chintă care să ne scoată/
Din sărăcie, din nesomn, din drame, ” Intrebare : exista in limba romana un superlativ pentru EXCEPTIONAL ???
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunteți mult prea amabil dpdv literar, d-le Marian. ☺☺☺ Dar va mulțumesc, mă bucură atât vizita, cât şi reacția. Întotdeauna e loc pentru mai bine. Încercăm să tinem stacheta sus, pe cât se poate.
ApreciazăApreciază
Privirea „lupului dacic” pare mai senina si cu speranțe,spre deosebire de mulțimea străzii care pare tot mai trista. La TV ni-se arata cat de fericiți sunt romanii la iarba vedre cu mici si bere cam atât. La mare dezastru: mizerie cat cuprinde, mănânci semințe ?! :)) Nu-mi doresc Marea Neagra. O alta Mare,presupune riscuri .Mai bine in munti sa nu vezi sa nu auzi;cred. Nesiguranța a pus stăpânire peste lume,foarte trist. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am încercat să compensez prin fotografia lipită textului atmosfera sumbră care răzbate dintre versuri. Dar trăim cu toții în această frântură de lume şi facem slalom printre decepții comune, decantând nesiguranță cotidiană, căutând din priviri un mâine (ceva) mai bun.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Trist până la lacrimă şi frumos până la admirație este acest extraordinar poem. Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-adevăr, trist. Vremurile crează astfel de stări. Dar mă bucur că este bine primit. Mulțumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O ciorbă ca să fie, credite cu buletinul, speranţa n-are bani pentru înmormântare, o realitate cruntă, de care se pare că nu avem nici o scăpare. Un adevăr care se potrivește de foarte mulţi ani încoace, iar viaţa se duce, ne curg zilele spre cimitir fără oprire. Seară cât mai bună, alături de cei dragi, Cristian!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi cam pe-aci ne situăm, George, plus că ar mai fi multe de adăugat, dar atunci ar ieşi ceva gen „Luceafărul”. Oricum, mi-e teamă că urlăm precum lupul dacic, cel de acum, nu cel de pe vremuri, acela ştia să se facă respectat. ☺ Seară bună îți doresc şi eu! 👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană