oamenii jertfesc vara
prin grădini de fum
lemnele spintecate
oferă sobelor
dreptul la existenţă
m-am împăcat definitiv cu toamna
îi ascult foşnetul
stând lipit de sânul tău
bătăile inimii
se aşază pe o partitură înfrigurată
în cheia ploilor mocăneşti
taie vântul drumuri prin noi
precum un tren ce-şi şuieră disperat
capătul de linie
iluzoriu
înmuind orizontul
într-o călimară
cu speranţe ruginii
eu ascund melancolia
în butoaie de lemn
şi aştern versuri
pe fiecare filă a calendarului
♣ Cristian Lisandru – 17.10.2010 – din volumul „Ca o femeie despletită, neliniştea…”
Cristian Lisandru 